Amenzi de peste 46o.000 de lei în unităţi alimentare de pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amenzi de peste 46o.000 de lei în unităţi alimentare de pe litoral

Eveniment 26 Iulie 2021 / 14:55 413 accesări

Inspectorii sanitari veterinari au aplicat în ultima săptămână 52 de amenzi, în valoare totală de 461.800 de lei, în urma controalelor efectuate în 269 de unităţi alimentare aflate pe Litoralul românesc.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), medicii veterinari au identificat, printre altele, depozitarea neconformă a produselor alimentare, condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi funcţionarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară.

De asemenea, s-a constatat că persoanele din blocurile alimentare ale unor unităţi de alimentaţie publică cu activitate sezonieră nu au cunoştinţele de bază cu privire la respectarea regulilor de igienă specifice manipulării alimentelor. Acest aspect poate determina apariţia unor riscuri de contaminare încrucişată a alimentelor/preparatelor alimentare care se servesc către consumatori.

Potrivit sursei citate, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate restaurantelor (21 în valoare totală de 178.600 de lei), urmate de unităţi de tip fast-food (14 în valoare totală de 126.200 de lei), magazine alimentare (4 în valoare totală de 32.000 de lei), rulote de tip fast-fost (2 în valoare totală de 20.000 de lei), unităţi de tip bufet (2 în valoare totală de 20.000 de lei), braserii (2 în valoare totală de totală 20.000 de lei), unităţi de tip bistro (2 în valoare totală de 20.000 de lei),baruri (2 în valoare totală de 20.000 de lei), laborator patiserie (o amendă în valoare de 5.000 de lei) rulotă patiserie (o amendă în valoare de 10.000 de lei) şi snack bar (o amendă în valoare de 10.000 de lei).

Controalele au fost efectuate în perioada 18 - 25 iulie 2021 la unităţi alimentare de pe litoral, cele mai multe verificări, peste 40% din total (108) fiind efectuate în restaurante.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.198 secunde