Americanii au provocat furia afganilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Americanii au provocat furia afganilor

Externe 30 Mai 2006 / 00:00 1256 accesări

Un număr încă neprecizat de persoane şi-au pierdut viaţa, 30 după informaţiile televiziunii qatariote Al-Jazeera, şapte după BBC, în timpul unor violente manifestaţii izbucnite la Kabul, în cursul zilei de ieri. Locuitorii capitalei afgane erau nemulţumiţi după ce un convoi militar american a fost implicat într-un accident rutier. Martorii au declarat că mai mulţi protestatari au fost ucişi după intervenţia poliţiei, care a dispersat manifestaţia. "Sînt victime, morţi şi răniţi", a declarat un oficial din serviciile de securitate afgane, sub acoperirea anonimatului. Cu puţin timp înaintea incidentelor, zeci de persoane au protestat după ce un vehicul aflat într-un convoi militar american a intrat în coliziune cu un taxi, după care a încercat să părăsească locul accidentului. Protestatarii au incendiat două vehicule de poliţie.

Cîteva zeci de protestatari afgani au depăşit, luni, cordonul de securitate al poliţiei de la ambasada americană din Kabul şi au început să atace cu pietre vehiculele la bordul cărora se aflau cetăţeni străini. Poliţia a încercat să blocheze accesul a sute de demonstranţi, în principala intersecţie din apropierea ambasadei, după ce în Kabul au izbucnit proteste violente, declanşate de uciderea mai multor civili într-un incident provocat de un accident rutier în care a fost implicat un convoi militar american. "Personalul ambasadei a fost transferat într-un loc sigur. Este o procedură obişnuită în timpul protestelor din oraş", a declarat purtătorul de cuvînt al ambasadei americane, Chris Harris, adăugînd că nu dispune de informaţii privind schimburile de focuri din faţa misiunii.

Pe de altă parte, se relatează că nu mai puţin de 50 de militanţi talibani au fost ucişi luni, într-un raid aerian american asupra unei moschei din provincia Helmand, situată în sudul Afganistanului, a declarat un reprezentant al autorităţilor provinciale. Printre victime se află şi mai mulţi "lideri talibani", a declarat viceguvernatorul Amir Mohammad Akhundzada. Purtătorii de cuvînt ai trupelor americane din Afganistan nu au putut fi contactaţi imediat pentru precizări.

Taguri articol


12