Ancheta continuă în cazul incendiului de la Bamboo! Încă o victimă a fost externată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ancheta continuă în cazul incendiului de la Bamboo! Încă o victimă a fost externată!

Eveniment 24 Ianuarie 2017 / 16:57 490 accesări

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Carmen Dan, a declarat că așteaptă permisiunea reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții și pe cea a procurorului pentru ca reprezentanții MAI să intre în perimetrul în care a izbucnit incendiul de la clubul Bamboo, din noaptea de vineri spre sâmbătă. "Ieri am reușit să stingem ultimul focar. Am ținut incendiul sub supraveghere și pe durata nopții. Sunt bucuroasă că am reușit să externăm încă o persoană care a fost afectată, o persoană de cetățenie bulgară. Așteptăm ca procurorul și cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții să ne permită să intrăm în perimetrul incendiului în condiții de siguranță", a declarat marți Carmen Dan. Anchetatorii au întocmit marți documentele, au analizat și evaluat situația în cazul incendiului de la clubul Bamboo, au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei.

Proprietarul clubului Bamboo, Joshua Castellano, a declarat luni, la ieșirea din sediul Poliției Capitalei, că focul ar fi pornit dintr-un spațiu care în mod normal este închis. "A pornit dintr-un spațiu care normal e închis, nu funcționa. Pe mine m-au chemat și normal că eu am văzut acolo, eu am fost acolo pe moment și am văzut... Foarte ciudat cum s-a aprins focul și cum s-a dezvoltat focul în momentul ăla. Atunci când am văzut focul, am spus să facem evacuare. S-a făcut evacuare imediată și s-a ieșit", a declarat italianul Joshua Castellano. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare parte. La momentul producerii incendiului au ajuns la spitalele din Capitală 44 de persoane, iar luni mai erau internate trei. Niciunul dintre pacienți nu a prezentat arsuri.

După devastatorul incendiu care a distrus Bamboo, autoritățile au declanșat ample controale în întreaga țară la cluburi și discoteci. Potrivit statisticilor centralizate la nivel național, pompierii au făcut 162 de controale în cluburi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind date 118 amenzi în valoare de 203.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). "Totodată, cu prilejul controalelor executate a fost depistat un caz de încălcare gravă a cerinţei de securitate la incendiu, situaţie care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor la un operator economic din comuna Brănești, județul Gorj. Inspectorii din teren au constatat faptul că a fost depăşit numărul maxim de utilizatori cu mai mult de 10% din valoarea de referinţă, fapt ce a impus, conform prevederilor legale în vigoare (HG nr. 915/2015), oprirea funcţionării acestuia", informează MAI. Reprezentanții ministerului anunţă că, în perioada următoare, controalele se vor intensifica.

Taguri articol


12