Anchetă la Penitenciarul Poarta Albă! Avocatul Poporului a fost sesizat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anchetă la Penitenciarul Poarta Albă! Avocatul Poporului a fost sesizat!

Eveniment 07 Iulie 2016 / 17:26 1850 accesări

Un scandal în toată regula a fost declanșat în urma unor acuzații lansate de un deținut al Penitenciarului Poarta Albă. Acesta susține că doi gardieni ai închisorii fac trafic de obiecte și substanțe interzise. Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Cătălin Bejan, a declarat joi, într-o conferință de presă, că a sesizat procuratura și Avocatul Poporului în acest caz. Cătălin Bejan a prezentat și primele concluzii ale controlului făcut miercuri la penitenciar.

„Am formulat și am transmis sesizări Avocatului Poporului, pentru a fi verificate eventualele abuzuri exercitate asupra deținutului, la organele de cercetare penală în vederea verificării veridicității afirmațiilor conform cărora cei doi ofițeri sunt implicați în trafic de substanțe și obiecte interzise", a declarat directorul ANP, Cătălin Bejan. Deținutul a dat și declarații în fața membrilor echipei de control, după care a fost mutat la penitenciarul din Tulcea.

Conferința de la sediul ANP fost organizată după ce au apărut în presă informații conform cărora reprezentanții instituției ar fi încercat să ascundă mai multe revolte ale deținuților. Cătălin Bejan a negat acuzațiile. Președintele ANP a vorbit și despre incendiul care a fost provocat de un deținut al Penitenciarului Rahova. Bărbatul care a dat foc, luni noapte, unei saltele din celula sa este în continuare internat la Spitalul Universitar.

„23 de deținuți afectați de acest eveniment au fost evaluați de către medici specialiști. Examenele medicale au constat în investigații radiologice și probe respiratorii funcționale", a adăugat Bejan.

Probleme au fost și la Penitenciarul Giurgiu, unde mai mulți deținuți au lovit gratiile de la geamuri și au aruncat obiecte arzând pe geam. La o zi după acest incident, alți deținuți au refuzat să mai mănânce.

„Aceștia erau nemulțumiți de lipsa unor cursuri de formare profesională și cereau să aibă parte de activități de consiliere psihologică, să beneficeize de posibilitatea dotării unității cu frigidere, prelungirea programului TV, amenajarea unor posturi telefonice în camerele de deținere. Tot aceștia aveau și nemulțumiri legate de cuantumul pedepsei și termenele stabilite de comisiile de liberare condiționată", a mai declarat Cătălin Bejan.



12