Știri pe scurt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Știri pe scurt

Sport 14 Iulie 2015 / 00:00 688 accesări

Boxerul Ionuț Băluță, eliminat în semifinale la „Centura de Aur”

Duminică, în Sala Polivalentă din Craiova s-a încheiat turneul internațional de box „Centura de Aur - Nicolae Linca”, ajuns la ediția cu numărul 40. Singurul pugilist constănțean participant la competiție, Ionuț Băluță (CS Năvodari, antrenor Ferodin Ablalim), s-a oprit în semifinalele categoriei 60 kg, după ce a pierdut la puncte în fața boxerului egiptean Abdalaal Mahomed. Acesta a pierdut apoi finala, în fața maghiarului Roland Garos, însă Egiptul a cucerit în total patru „centuri de aur” la Craiova! Alte trei au fost câștigate de pugiliștii englezi, iar celelalte două au ajuns la Andrei Arădoaie (81 kg) și Cătălin Cristea (91 kg). La feminin, Rusia a câștigat la două categorii, iar Anglia și-a adjudecat-o pe a treia.

România, patru medalii la CE de atletism pentru tineret

Atleta Alina Rotaru a obţinut, duminică seară, medalia de bronz în proba de săritură în lungime din cadrul Campionatelor Europene de tineret de la Tallinn (estonia). Alina Rotaru a debutat în finală cu o săritură de 6,42 m, cea de-a doua măsurând 6,69 m, cu care a obţinut medalia de bronz, iar ultimele două validate au fost de 6,55 m şi 6,64 m. Tot duminică, Monica Mădălina Florea s-a clasat pe locul 4 în proba de 5.000, cu cea mai bună performanţă personală (15:38.45 minute), iar Ionuţ Mitirică s-a clasat pe locul 6 la triplusalt, cu o săritură de 16,07 m, cea mai bună performanţă personală. De asemenea, ştafeta masculină de 4x100 m, formată din sportivii Ioan Piţigoi, Alexandru Terpezan, Ionuţ Neagoe şi Daniel Budin, s-a clasat pe locul 4, cu 39,77 secunde, un nou record naţional al probei, după ce în calificări, cu 40,08 secunde, atleţii tricolori doborâseră recordul naţional datând din 1995 (40,75). Delegaţia României la CE de la Tallinn a mai obținut trei medalii: aur la 400m - prin Bianca Răzor (record personal şi cea mai bună performanţă europeană a sezonului), aur la aruncarea discului - Alin Firfirică și argint la triplusalt - Andreea Elena Panţuroiu.

Bernadette Szocs, medalie de bronz la Universiadă

Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a obţinut medalia de bronz în proba feminină de simplu din cadrul Universiadei de la Gwangju (Coreea de Sud). Szocs a fost învinsă în semifinale de sportiva chineză Yue Jiang, scor 4-2 (4-11, 11-6, 4-11, 11-6, 11-2, 11-4). Medalia de aur a revenit chinezoaicei Xiaoxi Che, care a trecut, în ultimul act, de Yue Jiang, scor 4-1. Tot la Gwangju, naţionala universitară de handbal feminin a României a fost învinsă, ieri, de reprezentativa Braziliei, cu scorul de 22-20 (11-11), în meciul pentru clasarea finală pe locurile 5-6. Marcatoarele formației noastre au fost Zamfirescu 4 goluri, Preda 4g, Şelaru 3g, Tiron 2g, Cîrjan 2g, Apipie 2g, Gavrilă 1g, Florică 1g și Leahu 1g.

Naționala de volei masculin a pășit cu stângul în Liga Europeană

Naţionala de volei masculin a României a fost învinsă în primele două meciuri din Grupa B a Ligii Europene, jucate la sfârșitul săptămânii trecute, cu Grecia, la Salonic. Grecii s-au impus cu 3:0 (25:22, 25:20, 25:21) și 3:1 (25:17, 20:25, 25:12, 25:18) și conduc în clasamentul grupei, cu 6 puncte, fiind urmați de Slovenia 6p, Belarus 3p, Croaţia 3p, Turcia 0p şi România 0p. Programul tricolorilor în continuare este următorul: România - Belarus (17 şi 18 iulie); Turcia - România (24 şi 25 iulie); România - Slovenia (31 iulie şi 1 august); Croaţia - România (8 şi 9 august). Obiectivul echipei noastre este calificarea la turneul final de patru, la care vor ajunge trei echipe din faza grupelor (câştigătoarele plus formaţia de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament) și Polonia, care va fi gazda Final Four.

Canotori români pe podium în regata de la Lucerna

Echipajul masculin de patru rame fără cârmaci al României, alcătuit din Vlad-Dragoș Aicoboae, Adrian Damii, Marius-Vasile Cozmiuc și Toader-Andrei Gontaru, a ocupat locul al treilea în concursul de la Lucerna (Elveția), contând pentru Cupa Mondială la canotaj. România a fost devansată de Australia și de Italia. În proba feminină de 8+1, România (Cristina Grigoraș, Laura Oprea, Roxana Cogianu, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Irina Dorneanu, Mădălina Bereș, Andreea Boghian, Daniela Druncea) s-a clasat pe locul 4, după Canada, Noua Zeelandă și Marea Britanie. La regata de la Lucerna au participat 269 de canotori din 48 de țări.

Naționala de rugby în 7 a ocupat locul 11 în turneul de la Exeter

Echipa de rugby în 7 a României s-a clasat pe locul 11 în turneul de la Exeter (Anglia), a 3-a etapă a circuitului Grand Prix Series, criteriu de calificare la Jocurile Olimpice din 2016. Repartizată în Grupa A, România a fost învinsă de Franța (5-38), de Germania (0-45) și de Portugalia (21-27). În meciurile de clasament, România a mai pierdut o dată în fața Portugaliei (22-27), iar în ultimul său joc a învins Belgia cu 8-0. În finala turneului, Franța a învins Anglia cu 14-5, iar în finala mică, Spania a dispus de Germania cu 17-0.

Martina Hingis şi Leander Paes s-au impus în proba de dublu mixt la Wimbledon

Perechea Martina Hingis (Elveţia) / Leander Paes (India), cap de serie nr. 7, a câştigat, duminică seară, proba de dublu mixt din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului. Hingis şi Paes au trecut în finală de favoriţii nr. 5, Timea Babos (Ungaria) / Alexander Peya (Austria), scor 6-1, 6-1, după 40 de minute. Hingis a câştigat în acest an la Wimbledon şi proba de dublu feminin, alături de indianca Sania Mirza.

Lewis Hamilton nu a putut asista la finala de la Wimbledon, deoarece nu a respectat codul vestimentar

Pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton nu a putut asista la finala turneului de la Wimbledon, dintre Novak Djokovic şi Roger Federer, deoarece nu a respectat codul vestimentar impus în loja regală la „All England Club”, a anunţat presa engleză. Lewis Hamilton a primit o invitaţie pentru a asista la finală din loja regală, însă organizatorii nu i-au permis accesul deoarece nu era îmbrăcat în cămaşă, nu avea cravată şi nu purta pantofi. El venise la eveniment îmbrăcat într-o cămaşă cu motive florale şi purta o pălărie. „Din cauza unei neînţelegeri în privinţa codului vestimentar, Lewis este foarte dezamăgit că a ratat finala”, a declarat purtătorul său de cuvânt. Un oficial al „All England Lawn Tennis Club (AELTC)” a confirmat faptul că Hamilton nu s-a aflat în loja regală: „Dacă nu era îmbrăcat adecvat, nu i s-a putut permite accesul. Nu discutăm despre invitaţii noştri. Dacă a venit fără sacou, cravată şi pantofi, avea două opţiuni: să nu rămână sau să îşi schimbe ţinuta”. La finala de la Wimbledon, în loja regală s-au aflat, printre alţii, actorii Benedict Cumberbatch, Bradley Cooper, Hugh Grant şi Kate Winslet, fostul manager al Manchester United, Sir Alex Ferguson, şi fostul fotbalist francez Thierry Henry. Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, a câştigat, duminică, turneul de la Wimbledon pentru a treia oară în carieră, după ce l-a învins pe elveţianul Roger Federer, cap de serie nr. 2, scor 7-6 (7/1), 6-7 (10/12), 6-4, 6-3.

Greul Ruslan Șagaev și-a păstrat centura de campion mondial WBA

Campionul mondial WBA al categoriei grea, pugilistul uzbek Ruslan Șagaev, și-a păstrat centura după ce l-a învins prin KO în prima repriză pe challengerul său italo-german Francesco Pineta, la Magdeburg (Germania). În vârstă de 37 de ani, Șagaev și-a apărat titlul cucerit după un succes la puncte în 2014 în fața americanului Fres Oquendo, ucraineanul Vladimir Kliciko fiind promovat „super-campion” WBA în 2011. Campion al Germaniei și al Europei, uzbekul l-a trimis la podea pe Pineta după numai un minut și jumătate de luptă. Italo-germanul s-a ridicat, dar a doua serie de croșee l-a făcut să se recunoască învins, chiar înaintea semnalului de încheiere a reprizei inaugurale.

Echipa BMC a câştigat etapa a 9-a a Turului Franţei

Echipa BMC a câştigat etapa a 9-a a Turului Franţei, un contratimp de 28 km, care a avut loc între localităţile Vannes şi Plumelec. BMC a fost urmată de echipele Sky şi Movistar. Lider în clasamentul general rămâne Chris Froome (Sky), urmat de Tejay Van Garderen şi Greg Van Avermaet. Etapa a 10-a este programată azi, între localităţile Tarbes şi La Pierre-Saint-Martin, pe o distanţă de 167 km.

Luca Paolini s-a retras din Turul Franţei după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină

Echipa Katusha a anunţat că rutierul italian Luca Paolini a fost suspendat provizoriu şi retras din Turul Franţei, după ce a fost anunţat că a fost depistat pozitiv la un control efectuat la data de 7 iulie. Paolini a fost informat că în eşantionul prelevat de la el s-a detectat cocaină. Conform regulamentelor Uniunii Cicliste Internaţionale, sportivul a fost suspendat provizoriu cu efect imediat, astfel că a fost retras din competiţia la care participa, Turul Franţei. Echipa lui va aştepta analiza eşantionului B şi doar după anunţarea acelui rezultat va face comentarii şi va lua măsuri.

Ciclistul australian Richie Porte părăsește echipa Sky la sfârșitul anului

Ciclistul australian Richie Porte, locotenentul britanicului Chris Froome la Sky, a anunțat că va părăsi gruparea britanică la finalul acestui an, când îi expiră contractul. La 30 de ani, Porte are deja experiența necesară pentru a conduce o echipă și dorește să-și asume acest gen de responsabilitate. Australianul a fost din 2012 omul forte din echipa Sky atât pentru Bradley Wiggins, cât și pentru Chris Froome, în succesele lor din 2012 și 2013. În Turul Italiei 2015, Porte a fost liderul echipei Sky, dar a fost nevoit să abandoneze înaintea ultimei săptămâni, din cauza unei accidentări suferite într-o căzătură. În acest an, Porte s-a impus deja în Turul Algarve, Paris-Nisa și Turul Trentino. Destinația sa viitoare pare a fi echipa americană BMC, unde va trebui să coabiteze cu liderul din acest moment, Tejay Van Garderen.



12