Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de precipitaţii moderate cantitativ pentru majoritatea regiunilor, ninsori şi strat de zăpadă la munte, intensificări ale vântului, valabilă duminică şi luni, 9 decembrie, până la ora 23:00.
Astfel, vor fi precipitaţii duminică, 8 decembrie, în regiunile estice, în noaptea de duminică spre luni, 8-9 decembrie. Acestea se vor semnala cu precădere în jumătatea sudică a ţării, iar pe parcursul zilei de luni îndeosebi în nord, centru şi est. Va ploua, în zonele montane vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1700 m vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, în general de 10 – 20 cm.
Local se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 20 l/mp şi izolat de peste 25 l/mp în Moldova. Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 4045 km/h, în sudul Banatului, Bărăgan, Dobrogea şi Moldova.