Antarctica: Un aisberg imens s-a desprins de banchiză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Antarctica: Un aisberg imens s-a desprins de banchiză

Eveniment 24 Ianuarie 2023 / 16:07 893 accesări
Foto: unsplash.com

Foto: unsplash.com

Un aisberg imens, cu o suprafaţă de 15 ori mai mare ca cea a Parisului, s-a desprins duminică în Antarctica, au precizat luni oamenii de ştiinţă britanici, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Fenomenul nu are drept cauză schimbările climatice, chiar dacă regiunea este ameninţată de creşterea temperaturilor, potrivit British Antarctic Survey (BAS).

Blocul de gheaţă, cu o suprafaţă de 1.550 de kilometri pătraţi, s-a detaşat de banchiză duminică în intervalul 19:00-20:00 GMT în urma unei maree de amplitudine, care a provocat extinderea unei fisuri existente în gheaţă, denumită Chasm-1, a precizat, într-un comunicat, organizaţia din domeniul cercetării zonelor polare.

În urmă cu doi ani, un aisberg de dimensiuni similare s-a format în aceeaşi zonă, cunoscută sub denumirea de Bariera Brunt, şi unde este localizată staţiunea de cercetare britanică Halley VI.

Glaciologii, care sunt prezenţi în această regiune din noiembrie până în martie, au observat în ultimii zece ani evoluţia unor fisuri de mari dimensiuni în gheaţă.



Ştiri recomandate

12