Anticorpii celor trecuți prin COVID-19 oferă o rezistenţă mai mare decât anticorpii persoanelor vaccinate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anticorpii celor trecuți prin COVID-19 oferă o rezistenţă mai mare decât anticorpii persoanelor vaccinate

Sănătate 11 Februarie 2022 / 07:58 2074 accesări

Un studiu realizat la Centrul Medical Sheba din Israel a relevat că anticorpii persoanelor care au trecut prin COVID-19 oferă, cu trecerea timpului, o mai mare rezistenţă decât cei generaţi de persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus, relatează EFE.

Studiul, publicat joi şi la care au participat 432 de persoane, nu se axează doar pe cantitatea de anticorpi generaţi ci şi pe randamentul acestora.

După mai multe luni de monitorizare a pacienţilor, rezultatele obţinute au evidenţiat că, iniţial, atât numărul cât şi randamentul anticorpilor era superior celor generaţi de persoanele vaccinate cu ambele doze de vaccin Pfizer, decât cei ai persoanelor care trecuseră prin boală.

Cu trecerea timpului însă, deşi cantitatea de anticorpi a continuat să scadă la ambele grupuri - mai repede în primul grup decât în cel de-al doilea - randamentul lor a slăbit între cei vaccinaţi, în timp ce în grupul celor trecuţi prin boală s-a ameliorat.

Pe de altă parte, şi spre surprinderea cercetătorilor, datele analizate au evidenţiat şi că randamentul şi cantitatea anticorpilor pacienţilor trecuţi prin boală cu un indice de masă corporală de 30 sau superior (nivel de obezitate) au fost mai mari, în perioadele de timp studiate, decât la cei al căror IMC era sub 30 (persoane cu exces de greutate sau cu greutate normală).

Acest lucru sugerează că persoanele cu obezitate, care au trecut prin boală, sunt mai bine protejate împotriva viitoarelor infectări cu COVID-19, decât persoanele cu exces de greutate sau cu greutate normală.

Sursa: Agerpres



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.2287 secunde