APC schimbă fața portului: lucrări de dragaj și extinderea cheurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

APC schimbă fața portului: lucrări de dragaj și extinderea cheurilor

Administrație 11 Iulie 2018 / 11:30 1119 accesări

În vederea asigurării dezvoltării activității portuare și atragerii traficului de mărfuri prin Portul Constanța, Administrația Porturilor Constanța demarează lucrări de infrastructură specifice, cele mai importante fiind activitățile de dragaj și stabilizare a cheurilor.

”Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimii șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța” prevede 17 zone pentru a aduce adâncimile la cota de proiectare pe o suprafața de 1.815.655,80 mp.

Se va adânci șenalul de acces către portul de lucru și se va realiza adâncirea bazinului portului de lucru propriu-zis (de la 7 metri la 9 metri) pe o suprafață de 371.286,70 mp.

Lucrările aferente cheurilor din portul de lucru constau în extinderea spre apă a cheurilor existente (pe o lungime de 1.250 metri liniari) prin executarea unei estacade fundată pe un rând de coloane de beton armat, care să creeze noul front de acostare a navelor cu capacitate sporită.

Pentru realizarea acestor investiții APC se va dota cu un sistem hidrografic și o navă hidrograf ce va fi capabilă să îmbarce toate echipamentele hidrografice și auxiliare necesare pentru monitorizarea adâncimilor din bazinele și șenalele portuare, pentru planificarea, urmărirea și calculul de volume în activitatea de dragaj pentru asigurarea siguranței navigației, cât și pentru urmărirea comportării în timp a construcțiilor hidrotehnice-prin efectuare de inspecții subacvatice hidroacustice.



12