APIA anunță noi plăți!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

APIA anunță noi plăți!

Social 08 Ianuarie 2018 / 17:02 824 accesări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând din 8 ianuarie 2018, s-a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2017, fiind autorizați la plată un număr de 16.148 fermieri cu suma totală de 43,6 milioane euro. Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) s-au plătit 41,1 milioane euro, iar diferența de 2,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național. Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro. Reamintim că, în conformitate cu art.75, alin.1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie - 30 iunie a anului. Facem precizarea că începând cu 16 octombrie și până în prezent, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2017 suma totală de 1,438 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară.

Taguri articol


12