Apple, primul pas înapoi în 13 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Apple, primul pas înapoi în 13 ani

Economie 27 Aprilie 2016 / 17:34 560 accesări
Vânzările și profitul Apple au scăzut, în ianuarie - martie, după 51 de trimestre consecutive de creștere

Vânzările și profitul Apple au scăzut, în ianuarie - martie, după 51 de trimestre consecutive de creștere

Se vede că noul smartphone al Apple, ceva mai ieftin decât modelul cel scump și șmecher iPhone 6S+ Extra Full Option, n-a avut succes. Era și de așteptat, având în vedere trendul românesc de-a cumpăra doar cele mai scumpe chestii, ca nu cumva să te faci de râs în fața prietenilor. Și uite-așa, lungul șir de 51 de creșteri trimestriale consecutive ale Apple a luat sfârșit. Potrivit Bloomberg, „creșterea cererii de smartphone-uri, playere muzicale și alte dispozitive electronice a propulsat venitul anulal al Apple la 227 miliarde dolari, în cei 13 ani de la ultima scădere trimestrială, rezultând într-un avans astronomic al acțiunilor și transformând Apple în cea mai valoroasă companie din lume“. În ultimele trei luni, însă, mai puțini oameni și-au actualizat iPhone-ul cu ultima versiune, iar compania prezice încă un declin, în aprilie - iunie. „Nu văd nimic la orizont de la Apple, din punctul de vedere al componentelor sau schimbărilor tehnologice majore, nimic care să impulsioneze creșterea. Vom vedea că oamenii pur și simplu rămân cu telefoanele mai multă vreme, la fel cum s-a întâmplat și cu PC-urile“, a spus analistul-șef de la TECHnalysis Research, Bob O'Donnell. Mai exact, vânzările Apple în T1 au scăzut cu 13%, la 50,6 miliarde dolari, față de 58 miliarde dolari în aceeași perioadă a anului trect. Profitul a scăzut la 10,5 miliarde dolari, comparativ cu 13,57 miliarde dolari în 2015, în condițiile în care cererea pentru iPhone a scăzut cu 16%. Reprezentanții companiei pun declinul pe seama climatului macroeconomic din mai multe zone ale lumii și nicidecum pe lipsa de inovație și de produse noi și interesante. „Piața smartphone-urilor pur și simplu nu crește în prezent“, a comentat CEO-ul Apple, Tim Cook.

Taguri articol


12