Aproape 100 de amenzi aplicate în doar 4 ore de polițiștii rutieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aproape 100 de amenzi aplicate în doar 4 ore de polițiștii rutieri

Eveniment 23 Septembrie 2022 / 16:25 573 accesări

Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au intensificat activitățile pentru reducerea accidentelor rutiere prin combaterea principalelor cauze generatoare, precum și pentru conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație pe drumurile publice.

Astfel, pe 19 septembrie, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe DN 3 și DN 22C, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, fiind organizată cu 2 radare în cascadă.

În urma activităților, efectuate în decursul a 4 ore, polițiștii au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 51.000 de lei, dintre care 82 pentru depășirea limitei de viteză.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere, toate pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale.

Activitățile au fost desfășurate în contextulProiectului ROADPOL - Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării, de către aceștia, a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

De la începutul anului și până în prezent, pe DN 3 au fost înregistrate 23 de accidente rutiere, soldate cu 10 persoane decedate, 3 persoane rănite grav și alte 32 de persoane rănite ușor.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1406 secunde