Aproape 3000 de intervenții ale Poliției, după sesizări la 112, într-o zi obișnuită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aproape 3000 de intervenții ale Poliției, după sesizări la 112, într-o zi obișnuită

Eveniment 20 August 2019 / 13:57 1886 accesări

Poliţiştii au constatat peste 1.000 de infracţiuni în cursul zilei de luni, 19 august, şi au intervenit la 3.400 de acţiuni, cele mai multe fiind sesizate prin apel la 112, informează IGPR. Amenzile aplicate de poliţişti depăşesc suma de 2 milioane de lei.

În cursul zilei de luni, poliţiştii au constatat 1.170 de infracţiuni, 103 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

„În timpul celor 233 de acţiuni organizate şi a celor 3.404 intervenţii (2.831 sesizate prin 112), au fost depistate 23 de persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 39 de măsuri preventive. În stradă au acţionat peste 3.700 de patrule, dintre care aproximativ 2.780 de ordine publică (450 de patrule mixte cu Jandarmeria Română), peste 750 de poliţie rutieră şi peste 165 de poliţie transporturi”, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 7.145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.350.791 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au constatat 136 de infracţiuni la regimul circulaţiei. Pentru încălcările legislaţiei rutiere, conducătorilor auto le-au fost reţinute 490 de permise de conducere şi retrase 140 de certificate de înmatriculare.

Totodată, în minivacanţă, poliţiştii au reţinut 2.246 de permise de conducere (380 pentru alcool, 933 pentru viteză) şi au retras 424 de certificate de înmatriculare.

„De asemenea, s-au constatat 549 de infracţiuni la regimul siguranţei rutiere şi 30.414 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.390.950 lei”, mai arată sursa citată.



Ştiri recomandate

12