Aproape 75% dintre IMM-uri vin cu bani de-acasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aproape 75% dintre IMM-uri vin cu bani de-acasă

Economie 16 Iulie 2017 / 16:45 861 accesări
Circa 25% dintre micii antreprenori români spun că împrumuturile bancare sunt prea scumpe

Circa 25% dintre micii antreprenori români spun că împrumuturile bancare sunt prea scumpe

Antreprenorii cu firme mici și mijlocii din România se lovesc de o serie întreagă de piedici în activitatea lor, de la concurență neloială și birocrație până la corupție și o creștere a cheltuielilor cu salariile pe care le plătesc angajaților, potrivit unui studiu realizat de Consiliul IMM-urilor (CNIPMMR). În ordine descrescătoare, iată cele mai mari probleme reclamate de întreprinzătorii români - concurenţa neloială (46,97%), birocraţia (46,13%), scăderea cererii interne (44,19%), fiscalitatea excesivă (41,65%), creşterea nivelului cheltuielilor salariale (39,83%), corupţia (37,53%), controalele excesive (32,45%), calitatea slabă a infrastructurii (30,63%), întârzierile la încasarea facturilor de la firmele private (27,36%) și costurile ridicate ale creditelor (24,94%). Referitor la sursele de finanțare a afacerilor, 72% dintre antreprenorii chestionați au răspuns că nu vor accesa fonduri europene în 2017, iar 4% au spus că mizează pe fondurile nerambursable de la bugetul de stat. De notat că ponderea celor care nu intenționează să acceseze fonduri comunitare a mai scăzut (de la circa 80% cât era în 2016). Altfel, 74,09% dintre IMM-urile din România se vor autofinanța, relevă studiul CNIPMMR. Alte surse de finanțare avute în vedere sunt creditul de la furnizori (24,94%), creditul bancar (18,28%), leasingul (8,47%) și împrumuturile de la instituții financiare spcializate (4,84%).

Taguri articol


12