Arbitri din circuitul profesionist, acuzaţi de corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis

Arbitri din circuitul profesionist, acuzaţi de corupţie

Sport 09 Februarie 2016 / 19:25 651 accesări
Britanicul Andy Murray a cerut ca autoritățile din tenisul mondial să ancheteze acuzele de corupție din circuitul profesionist

Britanicul Andy Murray a cerut ca autoritățile din tenisul mondial să ancheteze acuzele de corupție din circuitul profesionist

Doi arbitri internaţionali de tenis au fost suspendaţi şi alţi patru riscă să fie excluşi pe viaţă din sport din cauza unor acuzaţii grave de corupţie, a anunțat marţi cotidianul englez „The Guardian”. Arbitri din Kazahstan, Turcia şi Ucraina sunt printre cei vizaţi că ar fi luat mită de la grupurile specializate în pariuri, pentru a manipula mai multe meciuri de la turneele International Tennis Federation's Futures (ITF Futures). Pariorii ştiau deznodământul anumitor puncte chiar în timpul desfăşurării partidelor. Kirill Parfenov, un arbitru din Kazahstan, a rămas fără licenţă în februarie 2015, deoarece a contactat un alt oficial, pe o reţea de socializare, pentru a încerca să manipuleze scorul unei partide. Federaţia internaţională nu a făcut publică această informaţie şi a notificat doar un număr restrâns de directori de turnee şi organizaţii naţionale în legătură cu suspendarea lui Parfenov. ITF nu a anunţat nici despre cazul croatului Denis Pitner, care a fost suspendat pentru un an în august 2015, pentru conectări repetate la un cont de unde au fost plasate mai multe pariuri pe meciuri de tenis.

CONTRACT CU CASELE DE PARIURI

În 2012, federaţia internaţională a semnat un contract pe cinci ani, în valoare de 70 de milioane de dolari, cu reprezentanţii companiei de date Sportradar, pentru a distribui în timp real scoruri de la turnee de rang inferior din toată lumea. Casele de pariuri puteau astfel să ofere cote pentru meciurile de la competiţiile respective. Conform înţelegerii, arbitrii erau obligaţi să introducă fiecare punct jucat pe tabletele oficiale, de unde ajungeau datele la site-urile care ofereau scoruri în timp real. Arbitrii luaţi în vizor sunt acuzaţi că întârziau cel mult 60 de secunde înregistrarea rezultatelor pe tablete, pentru a le permite amatorilor jocurilor de noroc să plaseze pariuri câştigătoare.

Este prima dată când sunt implicaţi atât de mulţi oficiali într-un caz de corupţie din tenis. În 2014, arbitrul francez Morgan Lamri, delegat la turnee Challenger şi Futures, a fost suspendat pe viaţă după ce a încălcat patru articole ale manualului editat de reprezentanţii Departamentului de Integritate a Tenisului. Oficialii Federaţiei Internaţionale nu au vrut să comenteze situaţia celor patru oficiali, reţinuţi de la delegări până la finalul investigaţiilor. „Pentru a nu prejudicia o eventuală audiere, nu putem dezvălui elemente ale anchetei. Dacă vreun oficial va fi găsit vinovat, vom face publică informaţia”, se arată în comunicatul emis de ITF.

49 de suspiciuni în privinţa partidelor de tenis au fost depistate în primele nouă luni din 2015, conform Asociaţiei Europene pentru Securitatea Sportului, organizaţie ce cuprinde 18 case de pariuri. Doar 16 alerte din alte sporturi au fost semnalate în aceeaşi perioadă. „Autorităţile ar trebui să fie proactive. Ca jucător, vrei să fii avertizat despre tot ce se întâmplă. Cred că avem dreptul să ştim tot”, a spus britanicul Andy Murray, locul 2 ATP.

Citește și:

Pariurile sportive online, supravegheate de Guvernul Franței

Anchetă de proporții în tenisul mondial

Djokovic, acuzat că a pierdut intenționat un meci

Scandal uriaș în tenisul mondial

Taguri articol
TenisCorupţieITFArbitri


12