„Asistăm zi de zi la un asalt media asupra lumii medicale“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Colegiul Medicilor din România:

„Asistăm zi de zi la un asalt media asupra lumii medicale“

Sănătate 11 Ianuarie 2018 / 16:24 1700 accesări

Oficiali ai Colegiului Medicilor din România (CMR) aruncă cu noroi în presă, menționând că ”asistăm zi de zi la un asalt media asupra lumii medicale”. ”Presa se întrece în a furniza consumatorului de știri dovezi de neglijență, imprudență, incompetență, ale medicilor din întreaga țară. Suntem martori, aproape neputincioși, la această denigrare constantă a activității noastre fiind creată impresia că asistența medicală din România este în declin și că profesioniștii lipsesc sau că nu își fac corect meseria. Cu toate că, zi de zi, calitatea actului medical a crescut și rezultatele mai bune sunt de necontestat, percepția publică asupra medicului s-a deteriorat în mod evident”, se arată într-un comunicat al CMR. Aceeași sursă menționează că ”pe măsură ce drepturile pacienților cresc, în aceeași măsură libertatea de acțiune a medicului este restrânsă. Pacientul are dreptul de a-și alege și medicul și opțiunea terapeutică. Pacientul are acces la ghidurile de bună practică, pacientul are Legea drepturilor pacientului nr.46/2003, inclusiv accesul la justiție pentru a-și rezolva nemulțumirile”. Deși medicina este subfinanțată și subdotată de ani de zile totuși este capabilă să asigure servicii unei populații de aproximativ 20.000.000. ”În fiecare an sunt prestate aproape 180 de milioane de servicii medicale de către cei peste 55.000 de medici. Rezultă 9 servicii medicale pe locuitor și peste 3200 de servicii pe medic. În spitalizarea continuă și de zi ajung într-un an aproximativ 7 milioane de pacienți. Procentele reflectă activitatea susținută a medicilor din România, activitate care ar merita recunoaștere, dacă nu recunoștință dar în nici un caz oprobriu. Corpurile profesionale din sănătate, fără excepție, asistă, din nou, de câteva săptămâni la asalturi mediatice legate de fapte a căror evidență nu o neagă nimeni”, se mai arată în documentul citat. Nu în ultimul rând, reprezentanții CMR și-au arătat îngrijorarea față de afirmațiile, neprobate încă, ce constituie obiectul unui anchete penale, care au invadat spațiul public. ”Colegii noștri care își practică profesia cu corectitudine, cu cinste, cu abnegație, cu dragoste față de pacienții lor, constată astăzi, încă o dată, că avalanșa de informații din ultima perioadă nu face decât, pe langă a ostraciza înainte de vreme pe cel care este doar acuzat, să arunce o lumină falsă și răuvoitoare asupra activității unui întreg corp profesional, influențând în felul acesta opinia publică și sădind o nejustificată neîncredere în activitatea majorității medicilor”, potrivit comunicatului. “Am încredere că justiția își va face datoria. Să așteptăm deciziile definitive ale instanțelor și să acordăm profesioniștilor din sănătate respectul cuvenit”, a declarat președinte CMR, dr. Gheorghe Borcean.

Taguri articol


12