Atacuri sângeroase în Cisiordania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atacuri sângeroase în Cisiordania

Externe 09 Noiembrie 2015 / 15:51 571 accesări

Un presupus atacator palestinian a fost ucis şi şapte oameni au fost răniţi duminică, în Cisiordania, pe fondul unui val de violenţe care au izbucnit luna trecută. Patru israelieni, inclusiv o femeie însărcinată, au fost răniţi când un palestinian a accelerat într-o staţie de autostop din nordul Cisiordaniei. Şoferul a fost împuşcat mortal de poliţia israeliană de frontieră. Agenţia de presă palestiniană WAFA a anunţat că acesta era din oraşul al-Bireh, din apropiere de Ramallah, şi avea 22 de ani. O femeie de 22 de ani a fost împuşcată după ce a înjunghiat un ofiţer de securitate, la intrarea în Beitar Illit, o colonie la sud de Ierusalim. Camerele de supraveghere au surprins imagini cu femeia care s-a îndreptat spre ofiţer, i-a înmânat cartea sa de identitate, a căutat în geantă un cuţit şi s-a năpustit asupra lui. Ofiţerul a fost rănit uşor şi a tras cu arma asupra ei. Femeia, care provenea dintr-un sat de lângă Betleem, a fost transportată la spital. Între timp, la un punct de control din apropierea aşezării Alfei Menashe, la nord-est de Tel Aviv, un bărbat a spus că a fost înjunghiat într-un sat palestinian din zonă. Satul este situat pe un drum principal circulat de colonişti, care cumpără deseori produse de la localnicii palestinieni. Bărbatul a spus că el cumpăra ceva de la un chioşc, când doi bărbaţi cu cuţite l-au atacat şi au fugit.

De la începutul lunii octombrie, 10 israelieni au fost ucişi în atacuri palestiniene în care au fost folosite cuţite şi arme, a anunţat Ministerul israelian de Externe. Ministerul palestinian al Sănătăţii a spus că 79 de palestinieni au fost ucişi în aceeaşi perioadă. Majoritatea erau presupuşi atacatori. Alţii au fost ucişi în confruntări cu forţele de securitate israeliene, care au folosit gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc, precum şi muniţie şi comando-uri sub acoperire împotriva palestinienilor care aruncau pietre şi sticle incendiare.

Citește și:

Protest inedit al celebrului scriitor israelian Amos Oz

20 de ani de la asasinarea lui Yitzhak Rabin

Palestinieni uciși de soldaţi israelieni

SUA au redus sprijinul financiar acordat palestinienilor

Evreu confundat cu un terorist palestinian, ucis de militari israelieni

Netanyahu susține că un fost lider religios palestinian i-a dat lui Hitler ideea exterminării evreilor

Mormântul lui Iosif de la Nablus, incendiat de palestinieni

Taguri articol


12