Atenție, se oprește apa în Mihail Kogălniceanu! Vezi când!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenție, se oprește apa în Mihail Kogălniceanu! Vezi când!

Eveniment 13 Iulie 2015 / 00:00 968 accesări

Pentru executarea lucrărilor de racordare a magistralei de alimentare cu apă din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu diametrul de 400 mm, nou-montată la stația de pompare din localitate, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile începând de marți, 14 iulie 2015, ora 23.00, și până miercuri, 15 iulie 2015, ora 11.00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitatea Mihail Kogălniceanu. Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări “Extindere şi reabilitare reţea apă, rezervor nou, extindere reţea canalizare şi staţie de pompare nouă ape uzate - Mihail Kogălniceanu”, în valoare de 23,75 milioane lei, din care RAJA asigură o cofinanțare de 6,8 milioane lei. În cadrul acestui proiect, conducta de aducțiune a fost înlocuită pe o lungime de 14,5 km, rețelele de apă au fost extinse și reabilitate pe o lungime de 15,35 km, iar rețelele de canal au fost extinse pe 14,17 km. Totodată, în cadrul proiectului se realizează și o stație nouă de pompare, dar și reabilitarea celor două rezervoare centrale de tratare a apei. ”Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii din Mihail Kogălniceanu să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, potrivit RAJA SA.

Taguri articol


12