Atenție! S-a mutat una dintre trecerile de pietoni de la Delfinariu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenție! S-a mutat una dintre trecerile de pietoni de la Delfinariu

Administrație 15 Decembrie 2016 / 14:45 2966 accesări

După ce s-a schimbat și s-a răsschimbat sistemul de semaforizare din intersecția dintre bulevardul Mamaia și străzile Soveja și Zorelelor (de la Delfinariu), șoferii și pietonii care au trecut prin zonă s-au lovit de altă modificare. Trecerea de pietoni care fusese amenajată în dreptul Delfinariului (pe bd. Mamaia) a fost mutată spre intersecție. Directorul tehnic al SC Confort Urban SRL, Claudiu Rădulescu, a declarat, pentru „Telegraf”, că această măsură a fost luată în urma unor studii de trafic și a sesizărilor primite de la șoferi. „După ce am analizat reclamațiile primite și am schimbat semaforizarea, am mutat și trecerea de pietoni, pentru a fluidiza traficul. Mulți șoferi care circulau pe sensul spre stațiunea Mamaia se plângeau că trebuie să dea prioritate pietonilor imediat ce trec de semafor, lucru care îi îngreuna mult. Așa că am decis să mutăm trecerea chiar în intersecție, ca să nu mai existe asemenea probleme”, a declarat Rădulescu. De altfel, situația trecerii de pietoni prost amplasate a fost semnalată în ediția „Telegraf” din 24 noiembrie 2016, în articolul „Resistematizare rutieră dureroasă la Delfinariu! Cozi insuportabile...”. La momentul respectiv, un șofer spunea: „Nici bine nu trec de semafor că trebuie să opresc în dreptul trecerii. E bătaie de joc”. S-a rezolvat problema odată cu mutarea trecerii de pietoni? Rămâne de văzut! Cert este că s-a făcut un pas înainte spre fluidizarea circulației din zona Delfinariu.



12