Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar, luate pe sus!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar, luate pe sus!
Administrație 17 Martie 2019 / 18:50 1569 accesări 0 comentarii

Începând din 15 martie, a intrat în vigoare regulamentul care permite ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe domeiul public. Măsura este dispusă de polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Constanța și de polițiștii locali de la Direcția Generală Poliția Locală. Potrivit regulamentului, dispoziţia de ridicare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului care dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare şi marca vehiculului, precum și numărul şi seria sigiliilor aplicate pe caroseria vehiculului de către prestator. Ridicarea vehiculelor nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane sau a animalelor de companie.

CUM SUNT TRANSPORTATE ȘI DEPOZITATE MAȘINILE RIDICATE

În ceea ce privește transportul vehiculului ridicat, această activitate se realizează de către SC Confort Urban SRL, conform prevederilor legale în vigoare. În prezent, societatea dispune de o autospecială, urmând ca în perioada următoare să mai fie achiziționată încă una.Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul autoturismului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. Programul de restituire a vehiculelor depozitate se asigură prin serviciu continuu pe durata a 24 de ore. Constănțenii își pot recupera mașinile din parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr.1, dar, doar după ce au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/ 2018 și numai în prezența unui polițist local. Taxele ce vor fi achitate sunt următoarele: tarif ridicare mașini - 450 de lei, tarif transport mașini - 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi - 60 de lei. În situaţia în care vehiculul nu este revendicat de către proprietar sau de deţinătorul legal, după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depozitării se demarează procedura privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale. Constănțenii pot verifica dacă autovehiculul a fost ridicat sunând la dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța -0241/484.205.



Pagina a fost generata in 0.1619 secunde