Atenționare meteo! Ciclon în Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenționare meteo! Ciclon în Marea Neagră

Vremea 26 Mai 2016 / 15:49 2137 accesări

România se află sub influența unui ciclon format în Marea Neagră, nu departe de Constanța. Ciclonul aduce vânt puternic, însoțit de precipitații. Astfel că, deși am avut parte de ploi în ultimele zile, nici în continuare nu vom scăpa de vremea instabilă. Cu toate acestea, meteorologii ne dau și vești bune. ”Este un ciclon, care a cauzat ploile din Moldova și Dobrogea și încă e pe mare. El își cară sistemele noroase peste aceste zone. Și circulația în altitudine îl ajută foarte mult. Încet-încet se deplasează spre estul Mării Negre. Or să fie și mâine (vineri, 27 mai - n.r.) ceva precipitații, poimâine (sâmbătă, 28 mai - n.r.) mai puțin, apoi urmează vreo două zile mai frumoase”, a declarat, pentru ”Telegraf”, meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, Cătălin Marinescu. Vineri, 27 mai, vremea se menţine în general instabilă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi temporar noros și sunt posibile averse şi descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 23 de grade C, iar cele minime între 12 şi 16 grade C. Sâmbătă, 28 mai, cerul va fi mai mult noros, iar ploile vor continua. Maximele se vor încadra între 21 și 26 de grade C, iar minimele între 14 și 17 grade C. Duminică, 29 mai, temperatura maximă va ajunge până la 29 grade C.

Taguri articol


12