Au furat, dar nu au putut să se ascundă mult timp. Au fost identificați de polițiști

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au furat, dar nu au putut să se ascundă mult timp. Au fost identificați de polițiști

Eveniment 28 Septembrie 2017 / 12:41 648 accesări

La data de 27.09.2017, orele 16.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au depistat-o pe S.S., în vârstă de 14 ani, din Constanța, care ar fi sustras dintr-un centru comercial din Constanța, mai multe produse cosmetice.

Prejudiciul în valoare de 174,78 de lei a fost recuperat în totalitate și predat societății comerciale. La data de 27.09.2017, orele 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au depistat-o pe C.A.-V., în vârstă de 16 ani, din localitatea Mireasa, județul Constanța, care ar fi sustras dintr-un centru comercial din Constanța, mai multe produse cosmetice. Prejudiciul în valoare de 82,87 de lei a fost recuperat în totalitate și predat societății comerciale.

La data de 27.09.2017, orele 21.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța l-au depistat pe T.N., în vârstă de 47 ani, din localitatea Loamneș, județul Sibiu, care ar fi sustras dintr-o benzinărie din Constanța, 20 de litri de motorină.

Prejudiciul în valoare de 98 de lei a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. În toate cauzele, polițiștii constănțeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.



12