Autobuzul alimentat cu hidrogen va fi testat la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autobuzul alimentat cu hidrogen va fi testat la Constanța

Eveniment 16 Noiembrie 2021 / 09:26 779 accesări
Foto: facebook, Solaris Bus & Coach

Foto: facebook, Solaris Bus & Coach

Campania de prezentare a autobuzelor cu celule de combustie cu hidrogen are loc în perioada 17-20 noiembrie 2021 și face parte din turul național care cuprinde 12 orașe din România. În centrul atenției se află modelul Urbino 12, fabricat de societatea Solaris.

Programul campaniei include mai multe activități, după cum urmează:

La data de 17 noiembrie, de la ora 11:00, în Campusul Universității Ovidius din Constanța, pe platforma de cercetare HyRES de INSAE va avea loc o întâlnire cu specialiști din sectorul de transporturi, experți în domeniul soluțiilor de mobilitate durabilă, reprezentanți din sectorul de producere de hidrogen și surse regenerabile de energie, studenți, cadre didactice și reprezentanți mass-media;

În data de 18 noiembrie, de la ora 10:00, se va desfășura prezentarea autobuzului Urbino 12 la Liceul Energetic Constanța, urmată de o excursie cu un grup de elevi din cadrul liceului până la platforma demonstrativă cu Surse Regenerabile a MONSSON GROUP, iar următoarea zi, de la ora 10:00, același autobuz va fi expus și la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, de unde un grup de elevi din cadrul liceului vor fi transportați cu Urbino 12 până la platforma Midia Năvodari în scopul prezentării experienței în domeniul producerii de hidrogen pentru decarbonizarea proceselor industriale.

În contextul preocupărilor legate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a calității aerului din aglomerările urbane și creșterea calității vieții, autobuzele cu celule de combustie alimentate cu hidrogen reprezintă cea mai avansată tehnologie disponibilă pentru transportul durabil.

Mai multe informații despre societatea Solaris și autobuzele fabricate de aceasta pot fi găsite la adresahttps://www.solarisbus.com/ro.

Colectivele de cercetare din cadrul UOC au preocupări de peste două decenii în domeniul cercetării și inovării pentru mobilitate durabilă. Ca realizări notabile menționăm dezvoltarea Platformei de Cercetare HyRES pentru producerea de hidrogen din surse regenerabile de energie, realizată în 2007, implementarea proiectului MultiScale – „Cercetări asupra dezvoltării de materiale avansate și optimizare multiscalară prin integrarea materialelor nano-structurate în sisteme energetice avansate”, începând cu 2016, derularea proiectului PORTIS - „PORT-cities: Integrating Sustainability”, începând cu 2016, informează Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1284 secunde