Autorităţile publice locale se implică în gestionarea deşeurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autorităţile publice locale se implică în gestionarea deşeurilor

Administrație 01 August 2006 / 00:00 1135 accesări

Grupul de lucru coordonat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) a întocmit, la sfîrşitul lunii trecute, Planul Local de Gestionare a Deşeurilor. La realizarea acestui plan, contribuţia cea mai importantă a avut-o administraţia publică locală. „Partea esenţială a elaborării planului a fost identificarea necesarului de investiţii în domeniul gestionării deşeurilor şi propunerea de facilităţi de gestionare a deşeurilor municipale, iar reprezentanţii primăriilor sînt cei care au dus la bun sfîrşit aceste lucrări”, a declarat directorul APM Constanţa, Adrian Manole. El a adăugat că la capitolul propuneri de facilităţi de gestionare a deşeurilor municipale, reprezentanţii primăriilor au inclus staţiile de transfer, sistemele de colectare selectivă a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, staţiile de compost, staţii de tratare mecanică sau mecano-biologică, reabilitarea şi extinderea sistemelor de salubrizare. „Propunerile au fost făcute atît pentru mediul urban, cît şi pentru cel rural”, a precizat Manole. În grupul de lucru care a întocmit planul de Gestionare a Deşeurilor au avut reprezentanţi şi Direcţia de Statistică, Direcţia Apelor Dobrogea – Litoral, dar şi agenţii economici implicaţi în activităţi de salubrizare, colectare şi valorificare a deşeurilor reciclabile.



12