Avarie RAJA, în Constanța, la intersecția străzilor Ștefăniță Vodă cu Badea Cârțan!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avarie RAJA, în Constanța, la intersecția străzilor Ștefăniță Vodă cu Badea Cârțan!

Social 04 Iunie 2023 / 23:20 1232 accesări

Conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Badea Cârțan în zona intersecției cu str. Ștefăniță Vodă din municipiul Constanța a înregistrat în cursul acestei seri o avarie majoră.

Inițial, echipele de intervenție au încercat remedierea avariei cu conducta sub presiune, dar în urma sondajelor efectuate s-a stabilit necesitatea înlocuirii unui tronson, fapt ce a determinat întreruperea furnizării apei potabile.

Astfel, pe timpul execuției lucrărilor de intervenție, preconizate a se finaliza în cursul zilei de mâine, 05 iunie 2023, în jurul orei 14.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Badea Cârțan – Tulcei – Ștefăniță Vodă – Soveja, precum și cei arondați punctelor termice din zonă.



Ştiri recomandate

12