Avea portbagajul plin cu țigări, dar nu știe de la cine le-a luat...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avea portbagajul plin cu țigări, dar nu știe de la cine le-a luat...

Eveniment 31 Iulie 2018 / 13:13 665 accesări

În cadrul unor activităţi informativ-operative desfăşurate, Poliția de Frontieră a oprit pentru control un autoturism marca Audi, înmatriculat în România.

Acesta era condus de cetățeanul român M.R., în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, despre care existau informații că este implicat în activităţi de contrabandă.

În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul autovehiculului 26.180 țigarete (1.309 pachete) pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative și suma de 3.310 lei.

Luat la întrebări, bărbatul a declarat că a achiziţionat ţigările de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte şi intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră de desfacere.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 13.090 lei, suma de bani și autoturismul în valoare de 10.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării.



12