AVERTIZARE: ploi torențiale! Aproape toată țara va fi afectată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
AVERTIZARE: ploi torențiale! Aproape toată țara va fi afectată!
Vremea 17 August 2018 / 13:22 1524 accesări 0 comentarii

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare de ploi torențiale, valabilă până duminică seara, la ora 22, fenomenele periculoase urmând să aibă loc în aproape toată țara, scrie Mediafax. Potrivit ANM, de vineri până duminică, în cursul după-amiezilor și serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30 - 40 l/mp. ANM arată că astfel de fenomene se vor semnala mai ales în zona de munte și cu caracter local în cursul zilei de vineri îndeosebi în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Muntenia, iar sâmbătă ploi sunt semnalate în special în centrul și nord-estul teritoriului. Duminică, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul și parțial în centrul țării, potrivit sursei citate.

Totodată, meteorologii spun că în regiunile sudice și sud-estice, mai ales în după-amiezile de vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor depăși local pragul critic de 80 de unități.

loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2068 secunde