Aveţi grijă! Mașinile inteligente conectate la internet pot deveni ținte pentru hackeri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Kaspersky Lab

Aveţi grijă! Mașinile inteligente conectate la internet pot deveni ținte pentru hackeri

Tehnologie 05 Martie 2017 / 16:56 831 accesări

E normal să fie aşa, doar că nu ne-am gândit neapărat la asta. În epoca în care totul este digital, nici maşinile nu fac notă discordantă. Cu cât o maşină este mai inteligentă, cu atât este mai „ţintă” pentru hackeri și este foarte important ca elementele de siguranță ale vehiculelor să nu fie conectate la internet, este de părere un expert în securitate al Kaspersky Lab. "Un lucru e cert: sigure nu sunt (mașinile inteligente conectate la internet, n.r.). Vestea bună e că atacatorii nu și-au concentrat încă atenția asupra lor, așa că mai este timp să se îndrepte lucrurile. Din punctul meu de vedere, e nevoie ca discuția despre securitatea mașinilor conectate să pornească de aici: elementele de siguranță ale mașinii nu ar trebui să fie conectate la internet: de exemplu, frânarea sau pornirea motorului. Partea de știri și divertisment ar trebui să fie separată de acestea. Recent, compania noastră a făcut public un studiu rezultat în urma examinării a șapte aplicații de control de la distanță al mașinii, produse de firme cunoscute. Toate aveau o serie de probleme de securitate, printre care lipsa unui cod de verificare a integrității sau păstrarea parolelor și a datelor de logare necriptate. În plus, era absentă orice protecție împotriva aplicării unor tehnici de reverse engineering asupra aplicației - pe scurt, pornind de la produsul final, cineva potențial rău intenționat poate să vadă exact cum funcționează aplicația și să profite de o vulnerabilitate găsită. Ca și în cazul dispozitivelor IoT, producătorii trebuie să integreze securitatea încă din faza de proiectare a unui model, pentru ca lucrurile să nu scape de sub control, în câțiva ani", a explicat, pentru Agerpres, Ștefan Tănase, senior security researcher Kaspersky Lab.

Pe de altă parte, referitor la tehnologia Blockchain, expertul consideră că aceasta are potențialul de a revoluționa și alte zone, în afara celei de plăți digitale.

"Apariția monedei Bitcoin a fost, fără îndoială, un punct de cotitură pentru plățile digitale și pentru ideea de monedă virtuală. Ceea ce mulți nu realizează, totuși, este că, atunci când vorbim despre monede virtuale ca Bitcoin sau Monero, adevărata inovație nu constă în moneda digitală per se, ci mai degrabă în tehnologia care face posibilă toată povestea - tehnologia Blockchain. Dar tehnologia Blockchain are potențialul de a revoluționa și alte zone, în afara celei de plăți digitale. Această tehnologie este atât de puternică pentru că permite unei rețele distribuite (peer-to-peer) să stocheze o bază de date publică (toate tranzacțiile cu Bitcoin, spre exemplu), asigurând integritatea completă a datelor prin criptografie, fără a fi nevoie de o autoritate centrală. Dacă va fi adoptată pe scară largă, această tehnologie va permite atingerea unui nivel de transparență nemaiîntâlnit până acum, atât în zona privată (domeniul financiar-bancar, de exemplu), cât mai ales în zona de administrație publică", a precizat Tănase.

Acesta a adăugat că, la momentul actual, moneda Bitcoin, cel mai popular proiect bazat pe tehnologie de tip Blockchain, a ajuns la o capitalizare de piață de 20 de miliarde de dolari, pe fondul creșterii tot mai accentuate a popularității plăților digitale descentralizate. Recent, specialiștii de la Cisco au susținut că tehnologia Blockchain reprezintă una dintre cele mai importante concepte care vor marca următorii patru ani. Tehnologia Blockchain a început să fie însușită de anumite instituții bancare la nivel global. Astfel, în octombrie 2016, băncile Commonwealth Bank of Australia și Wells Fargo & Co au anunțat utilizarea, în premieră, a tehnologiei Blockchain pentru reglarea unei operațiuni de comerț internațional privind livrarea de bumbac din SUA către China, potrivit Reuters.

Pe de altă parte, Consiliul de Administrație al Rezervei Federale "recunoaște potențialul tehnologiei Blockchain pentru a transforma modul în care participanții de pe piață transferă, stochează și mențin datele cu privire la activele digitale", iar guvernatorul instituției, Lael Brainard, afirma că "aceasta ar putea reprezenta cea mai semnificativă evoluție din ultimii ani pentru sectorul bancar".

În cursul anului trecut, băncile centrale din Marea Britanie și Canada s-au alăturat instituției similare din Singapore, anunțând că studiază o posibilă utilizare a tehnologiei Blockchain, dar au subliniat că o versiune digitală a monedelor naționale este o chestiune pe termen lung. În acest sens, Banca Angliei a dezvoltat o versiune a tehnologiei Blockchain care va fi utilizată în următoarea sa generație de echipamente de decontare.

La ora actuală, un consorțiu denumit R3, care reunește peste 70 dintre cele mai mari bănci internaționale, încearcă să promoveze utilizarea tehnologiei Blockchain în sectorul bancar. Unul dintre avantajele tehnologiei este că elimină oamenii din procesul de tranzacționare, avantajul deosebit de atractiv pentru comerțul internațional, care, în mod normal, implică o succesiune de plăți executate în fusuri orare diferite.

În România, Banca Națională a subliniat faptul că nu crede foarte mult în Bitcoin și că nu are vreo inițiativă pentru a adopta tehnologia Blockchain, deoarece nu o digeră foarte bine.

„Tehnologia de Bitcoin se suprapune, practic, cu moneda virtuală. Noi, ca bancă centrală, nu credem foarte mult în Bitcoin, pentru că nu e ceva palpabil. Personal, văd o suprapunere între tehnologia Blockchain și moneda virtuală în sine. Alții spun că e bine să luăm tehnologia și o utilizăm - la ce? Banca Centrală Europeană are și ea rețineri, în sensul în care a spus „Ok, dar împingeți-o puțin către partea de autorități care se ocupă cu combaterea spălării banilor în combaterea finanțării terorismului“. Adică mesajul e: „Lăsați băncile centrale să meargă pe modelele pe care le cunosc și pe care le pot controla permanent“. În momentul de față, nu avem vreo inițiativă la nivelul băncii centrale de a adopta aceste tehnologii, pentru că nu le digerăm foarte bine. O să vedem, mai așteptăm. Discuții se poartă pe această temă“, a afirmat, recent, Ruxandra Avram, șef compartiment Reglementare și Monitorizare a Sistemelor de Plăți și Sistemelor de Decontare din Banca Națională a României (BNR).

Tehnologia Blockchain utilizează criptografia pentru a crea un registru digital de date în care sunt incluse tranzacțiile utilizatorilor. Practic, este vorba despre un sistem prin care toate tranzacțiile sunt arhivate și autentificate în mod public, fără să mai fie nevoie de un singur deținător al informației, după cum explică specialiștii în domeniu.



12