Aviara bagă România în carantină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aviara bagă România în carantină

Justiție 23 Mai 2006 / 00:00 2812 accesări

România, prima ţară europeană lovită de noul val de gripă aviară, este neputincioasă în faţa "anesteziei" aplicate de temutul virus H5. Inconştienţa criminală a negustorilor puşi pe căpătuială, dar şi incapacitatea autorităţilor de a reacţiona prompt în faţa unei boli care lovise deja zona de sud-est a ţării, au făcut ca în doar o săptămînă, România să se confrunte cu 34 de focare în nouă judeţe. Ceea ce părea de neimaginat în urmă cu aproape o jumătate de an s-a transformat peste noapte în coşmarul tuturor bucureştenilor, mai ales că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) a anunţat confirmarea gripei aviare în două sectoare ale Capitalei. În acelaşi timp, autorităţile au precizat că pentru probele recoltate de la păsările din sectorul 4 al Capitalei, unde există suspiciunea de gripă aviară, analizele sînt realizate atît la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dar şi la Institutul "Cantacuzino" din Bucureşti.

Situaţia este la fel de dramatică şi în judeţul Prahova, după ce reprezentanţii ANSVSA au precizat că testele rapide au indicat existenţa a 34 de localităţi cu suspiciune de gripă aviară, inclusiv municipiile Ploieşti şi Cîmpina. Haosul generat de acest trist record al gripei aviare, mai ales că prin confirmarea testelor la Bucureşti, numărul total al focarelor din cele două valuri care au lovit în ultimele şase luni se ridică la 87, face ca cel mai adesea, restricţiile impuse de autorităţi să fie încălcate de cetăţenii din zonele afectate. Potrivit reprezentanţilor MAPDR, deşi au fost lichidate 21 de focare din judeţele Braşov, Vrancea, Covasna, Buzău, Neamţ şi Sibiu, viteza de transmitere a bolii în zonele limitrofe "epicentrului aviar", face ca autorităţile să monitorizeze permanent situaţia.

Cu ochii pe virus

Autorităţile sanitar-veterinare dovedesc, încă o dată, că au scăpat situaţia de sub control şi că măsurile luate sînt de prisos. De fapt, nici nu este de mirare că virusul ucigaş s-a răspîndit cu o aşa repeziciune din moment ce dezinfecţia focarelor declarate închise s-a făcut cu apă de... ploaie. Anul trecut, Ministerul Transporturilor a plătit peste 4 milioane de euro firmei SC Lumi SRL din Iaşi, fără ca aceasta să fi participat la vreo licitaţie, pentru decontaminarea autovehiculelor şi trenurilor. Pentru firma de apartament focarele de gripă aviară au însemnat o afacere bănoasă, dar măsura dezinfecţiei a fost catalogată de specialişti drept una inutilă deoarece virusul ucigaş nu circulă nici cu trenul, nici cu maşina.

Cu toate că în urmă cu exact o lună, la Deleni, a fost lichidat ultimul focar din ţară, reprezentanţii Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa trebuie să controleze toate unităţile care au comercializat produse din carne de pasăre provenite de pe platforma Codlea. Asta după ce o cantitate impresionată de produse suspecte de gripă aviară au fost comercializate şi la malul mării, punînd în pericol sănătatea consumatorilor. Din cele peste 20 de tone aduse de firma "Zanfir SNC" Focşani la societatea "Aliment Star" Medgidia, distribuită ulterior la mai multe unităţi din judeţ, inspectorii DSVSA au pus sub sechestru 2.075 kg produse din carne de pasăre. Pe de altă parte, inspectorii continuă acţiunile de supraveghere a păsărilor domestice şi sălbatice din localităţile aflate în apropierea bălţilor şi a lacurilor, dar şi inspecţii în exploataţiile de animale. "Am efectuat 46 de examene serologice şi 117 virusologice, însă toate au ieşit negative. În urma controalelor pe linia respectării normelor privind interzicerea circulaţiei păsărilor vii în judeţe şi tîrguri, am aplicat două amenzi în valoare de 40 de milioane de lei vechi. Deocamdată, la Constanţa nu există niciun pericol de apariţie a unor noi focare", a declarat directorul adjunct al DSVSA, Gheorghe Dincă.



12