Avocaţii constănţeni, la un pas de grevă generală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avocaţii constănţeni, la un pas de grevă generală

Eveniment 05 Octombrie 2006 / 00:00 853 accesări

Înfiinţat în urmă cu mai bine de patru ani la Deva, judeţul Hunedoara, Baroul Constituţional Român (BCR), o entitate care funcţionează după un regim propriu şi care încalcă "Legea Avocaţilor", şi-a întins tentaculele în întreaga ţară, creînd un scandal fără precedent în justiţia autohtonă. Nemulţumită de faptul că Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii tolerează existenţa acestui barou paralel, Uniunea Avocaţilor din România (UAR) a anunţat că va intra în grevă generală, pe 9 octombrie, dacă problema nu va fi rezolvată. Deşi după mai multe runde de negocieri se părea că situaţia va fi ţinută sub control iar protestele nu vor mai avea loc, ieri dimineaţă, Baroul Bucureşti a anunţat că începînd de luni, va intra în grevă generală timp de o săptămînă. De altfel, toţi membrii Uniunii ar putea intra începînd de pe 9 octombrie în grevă generală, refuzînd nu numai să intre în şedinţele de judecată, ci chiar să mai acorde audienţe. Aceste proteste ar putea destabiliza întregul sistem, conducînd la crearea unor situaţii extrem de grave şi fără precedent. Avocaţii Uniunii, singura organizaţie care funcţionează în conformitate cu Statutul privind desfăşurarea profesiunii de avocat, îşi motivează protestul afirmînd că cei din baroul paralel încalcă legile şi asigură reprezentare juridică fără a avea acest drept. Cei din baroul paralel nu au aşadar dreptul de a pleda în instanţă şi nici dreptul a purta însemnele specifice, cum este cazul robei. La Constanţa, fenomenul "avocaţilor neloiali" nu este la fel de extins precum în capitală, dar apărătorii de la malul Mării Negre sînt decişi să protesteze, în solidar cu restul barourilor din Uniune. "Pe 9 octombrie vom începe şi noi acţiunile de protest, modalităţile fiind cele stabilite în urmă cu aprox. trei săptămîni, în cadrul Consiliului Uniunii. La acea adunare a fost creată o Comisie de Monitorizare care urmăreşte modul în care se soluţionează revendicările noastre, dar pînă la această dată nu am primit nicio concluzie oficială din partea acestui for. Noi, cei din Baroul Constanţa, ne vom întîlni joi (n.r. astăzi) sau vineri, pentru a decide modul în care vom protesta. Pînă acum nu s-a stabilit nimic concret dar considerăm că va trebui să se ţină seama de importanţa fiecărui caz în parte, astfel că nu se pune problema unei îngheţări totale a activităţii. Nu este vorba despre o grevă generală, ci mai degrabă despre un protest generalizat", a declarat consilierul Baroului Constanţa, av. Apostol Armeanu. Potrivit acestuia, la instanţele constănţene au existat cazuri cînd "intruşi" ai Baroului Constituţional au intrat în şedinţe sau au întocmit documente, dar aceştia erau, în general, din alte judeţe ale ţării. Singurul mod în care problema barourilor paralele ar putea fi rezolvată este aceea ca proaspăt numitul procuror general al României, Laura Codruţa Kovesi, să formuleze recurs în interesul legii, împotriva hotărîrii de înfiinţare a Baroului Constituţional. Recursul în cauză ar putea fi soluţionat de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, singura instanţă competentă într-o astfel de situaţie. Trebuie spus că Uniunea Avocaţilor este decisă să intre în grevă nu numai din cauza existenţei baroului paralel, ci şi din alte motive. Avocaţii din întreaga ţară sînt indignaţi de modificările Legii 356 asupra Codului de Procedură Penală, unele dintre acestea aducînd, în opinia acestora, îngrădiri dreptului la apărare.



12