Axiopolis a pierdut acasă, CS Medgidia, pe terenul liderului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 3-a, Seria a 2-a

Axiopolis a pierdut acasă, CS Medgidia, pe terenul liderului

Sport 21 Octombrie 2018 / 10:36 1134 accesări
CS Medgidia (echipament alb) a primit golurile în primele zece minute ale meciului de la Slobozia (sursa foto: Facebook Clubul Sportiv Medgidia)

CS Medgidia (echipament alb) a primit golurile în primele zece minute ale meciului de la Slobozia (sursa foto: Facebook Clubul Sportiv Medgidia)

În etapa a noua a Ligii a 3-a la fotbal, Seria a 2-a, formaţiile din judeţul Constanţa au suferit înfrângeri în partidele disputate sâmbătă. Axiopolis Cernavodă a fost învinsă pe teren propriu, iar CS Medgidia, în deplasare.

Pe stadionul „Trust” din Cernavodă, Axiopolis a cedat, surprinzător, în meciul cu Sportul Chişcani, cu scorul de 1-3, golul de onoare al gazdelor fiind reuşit de Vieru, în minutul 90. Pentru oaspeţi, care au obţinut prima victorie din actualul campionat, au înscris A. Radu, în minutul 29, Cl. Zaharia, din penalty, în minutul 74, şi M. Iordache, în minutul 90+4. Au evoluat pentru Axiopolis (antrenor Ionel Melenco): Nanu - Crânganu, Daniel Zaharia, Acasandrei, M. Hristu - Coconaşu, Creţu - Beşleagă, S. Moise, G. Rusu - Bolat; au mai jucat: Vieru, Leo Gheorghe şi Anton.

Pe stadionul „1 Mai” din Slobozia, CS Medgidia a pierdut, cu scorul de 0-2 (G. Teodorescu 3, C. Toma 10), întâlnirea cu Unirea Slobozia, prima clasată înscriind golurile victoriei în startul partidei. Au evoluat pentru CS Medgidia (antrenor Aurelian Despa): Mociu - Bolojan, Suflaru, Bumbac, A. Rusu - Ghe. Dumitru, Moldoveanu, G. Ştefan - Loloţ, Mazilu, Şicu; au mai jucat: I. Florea, Dediu, Al. Muscă şi Răvoiu.

Celelalte rezultate ale etapei: Înainte Modelu - CS Făurei 1-2, Progresul Spartac Bucureşti - FCSB II 2-1, Agricola Borcea - CSM Olteniţa 1-2, Rapid Bucureşti - CS Afumaţi 0-0, SC Popeşti Leordeni - Delta Dobrogea Tulcea 3-0 (echipa oaspete şi-a uitat acasă legitimaţiile jucătorilor).

Clasament Seria a 2-a: 1. Unirea Slobozia 25p (golaveraj: 26-9), 2. CS Afumaţi 20p (27-6), 2. Rapid Bucureşti 20p (16-4), 4. SC Popeşti Leordeni 19p (14-7), 5. Agricola Borcea 15p (16-15), 6. CS Tunari 13p (19-7), 7. AXIOPOLIS CERNAVODĂ 13p (10-9), 8. Progresul Spartac Bucureşti 13p (11-11), 9. Înainte Modelu 10p (10-14), 10. CSM Olteniţa 8p (6-12), 11. CS Făurei 7p (8-17), 12. CS MEDGIDIA 7p (7-17), 13. Sportul Chiscani 5 (9-15), 14. FCSB II 3p (13-22), 15. Delta Dobrogea Tulcea 0p (0-28).

În etapa viitoare, CS Medgidia va juca pe teren propriu, cu Înainte Modelu, iar Axiopolis Cernavodă se va deplasa la Făurei.

Taguri articol


12
Declarația pe proprie răspundere
Pagina a fost generata in 0.1298 secunde