Axiopolis Cernavodă continuă seria victoriilor în partidele amicale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 3-a

Axiopolis Cernavodă continuă seria victoriilor în partidele amicale

Sport 02 August 2018 / 14:58 544 accesări
Mijlocașul Cezar Beșleagă (stânga) este unul dintre oamenii de bază ai echipei din Cernavodă (sursa foto: Facebook Academia de fotbal Gheorghe Hagi)

Mijlocașul Cezar Beșleagă (stânga) este unul dintre oamenii de bază ai echipei din Cernavodă (sursa foto: Facebook Academia de fotbal Gheorghe Hagi)

Formația Axiopolis Cernavodă pregătește startul sezonului 2018-2019 din Liga a 3-a, jucătorii antrenați de Ionel Melenco susținând mai multe jocuri de verificare în această perioadă, toate fiind câștigate: 3-1 (Moise 35, 70, Beșleagă 60-pen. / Muscă 86-pen.) cu CS Medgidia, 2-1 (Moise 10, 33 / Leo Gheorghe 30-autogol) cu CS Năvodari și 4-3 (M. Anton 8, Moise 23, 50, Dohotariu 85 / Dimciu Halep 16-pen., 17, C. Țîră 93) cu FC Viitorul U19.

În ultimul meci amical, susținut miercuri după-amiază, pe stadionul „Orășenesc” din Ovidiu, Axiopolis a trecut de FC Viitorul Under 19, întărită cu patru jucători de la prima echipă pe parcursul reprizei secunde, Neciu, Băjan, Natkho și C. Țîră. Prima repriză a durat 60 de minute, iar repriza a doua, 45 de minute. Din păcate pentru echipa din Cernavodă, după accidentările lui Fotescu și Crînganu, am consemnat și accidentarea lui Vieru, suspect de ruptură musculară. În această vară, Axiopolis l-a transferat de la CS Medgidia, nou promovată în Liga a 3-a, pe mijlocașul Cristian Coconașu.

Au evoluat următoarele formații - Axiopolis (antrenor Ionel Melenco): Puia (61 Nanu) - Acasandrei (75 G. Rusu), G. Lazăr (61 Daniel Zaharia), Andrescu (cpt.), Leo Gheorghe (61 M. Hristu) - Coconașu (75 Uzun), Vieru (40 Crețu), M. Anton - Beșleagă (85 Șerban), Moise, E. Bolat (75 Dohotariu); FC Viitorul U19 (antrenori Cristian Cămui și Vasile Mănăilă): Popa (61 Mușat) - R. Ghiță (61 Georgescu), Ștefănescu (61 Prodan), Vlad (61 Sîrbu), Nedelea (61 Neciu) - Negrean (61 Băjan), Călin (61 Neagu), Tucaliuc (61 Natkho) - Matiș (61 Vultur), D. Halep (61 C. Țîră), Girsik (61 Avram, 90 Matiș).

Tot miercuri, în turul I al Cupei României la fotbal, ediția 2018-2019, CS Mihail Kogălniceanu a cedat, pe teren propriu, scor 1-3, în meciul cu Agricola Borcea, golul de onoare al formației constănțene fiind înscris de Alexandru Mitruș.



12