Ca și dumneavoastră, am încercat să înțeleg complicatul proces de numire al procurorului-șef pentru viitorul Parchet european și am încercat să separ cât mai bine informația de propagandă și „fake news-ul” de realitate.

Ei bine, dacă o parte din noi suntem pregătiți să înghițim orice vine de la Bruxelles, inclusiv gulgutele și cucuta unor grupuri politice care, de dragul puterii, inventează tot felul de probleme și dau naștere unor situații absurde, poate nu ar fi rău să copiem modelul european de numire a procurorului-șef . Pur și simplu, pentru a nu mai ajunge în situații fără ieșire, în care un Iohannis, ori indiferent cum se va numi cel de la Cotroceni, să nu se mai poată opune procesului nesancționat, deși o face abuziv, ar trebui schimbată legislația și regulile de numire a procurorilor-șefi, din ministerul public prin copiereamodelului european.

La obiect, aș spune că numirea ar trebui făcută prin negociere între Guvern și Parlament.

Pentru că în ultima perioadă de timp am observat tot felul de confuzii și manipulări, iar când tabăra susținătorilor lui Kovesi clamează victoria, când cea contra, după puterile mele am să încerc să explic procesul prin care este desemnat viitorul procuror-șef european.

În primul rând, o comisie de experți, care ar putea fi echivalată cu CSM-ul de la noi, a analizat CV-ul candidaților și a selectat 12 persoane.

Apoi, Comisia Europeană - echivalentul Guvernului României - a selectat, la rându-i, trei candidați. A dat și un punctaj fiecăruia; 50 de puncte pentru francez și câte 29 pentru doamna Kovesi și german.

Mai departe, cei trei au fost audiați de Comisia CONT, echivalentul Comisiei de buget-finanțe de la București, și de Comisia LIBE, care ar putea fi echivalentul Comisiei Juridice. Aici, doamna Kovesi s-a impus cu 26 de voturi, iar francezul a luat numai 22.

În continuare, numirea efectivă a procurorului-șef european va fi făcută printr-o negociere directă între Guvernul și Parlamentul Europei unite.

După cum observați, regulile de numire ale procurorului-șef european îmbină evaluarea tehnică a candidaților cu opțiunile politice, ceea ce distruge mitul propagandistic conform căruia politicul, care de fapt este deținătorul voinței populare, voință dobândită în urma unui vot național, nu ar trebui să se amestece în numirile pentru funcțiile de conducere din parchete.

Dacă asta înseamnă în ochii europenilor o procedură care să garanteze mult clamata „independență” a procurorilor, cred că și în România modelul european ar putea fi transpus la virgulă, în așa fel încât independența procurorilor să fie garantată. Astfel, Ministerul Justiției poate întocmi o listă a candidaților pentru fiecare funcție de procuror-șef în parte. CSM-ul va da un aviz consultativ. Guvernul de la București va întocmi o listă scurtă, maxim primii trei clasați, așa cum ne-au arătat și europenii. Mai departe, cei trei ar putea fi audiați în cele două comisii, care ar da un vot consultativ, votul final urmând a fi dat în plen.

Dacă Guvernul și Parlamentul nu cad de acord asupra aceluiași candidat, atunci ar trebui să aibă loc o negociere între Guvern și Parlament. O consultare între premier, ministrul Justiției, ministrul de Interne, ministrul de Finante și președinții celor două camere ale Parlamentului, eventual și șefii grupurilor parlamentare.

În acest mod, alegerea procurorului general sau a procurorilor-șefi nu mai ține de un troc politic, între guvern și președinte, așa cum pare acum, procedură introdusă de Macovei atunci când era ministru al Justiției și îi servea lui Traian Băsescu instrumente prin care acesta să-și asigure controlul asupra societății. Și bonus, nimeni nu va mai putea acuza România că, în cazul numirii procurorilor, nu are cea mai democratică procedură, căci va fi una similară cu cea de la vârful Uniunii Europene!