Banca Mondială estimează câte milioane de oameni ar putea trăi în sărăcie la finalul crizei provocate de COVID-19

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Banca Mondială estimează câte milioane de oameni ar putea trăi în sărăcie la finalul crizei provocate de COVID-19
Economie 31 Martie 2020 / 20:14 443 accesări 0 comentarii
Banca Mondială, criză după COVID-19

Banca Mondială, criză după COVID-19

Criza economică provocată de pandemia de coronavirus ar putea trimite încă 11 milioane de oameni în sărăcie numai în zona Asiei de sud-est, scrie CNN, citând un raport al Băncii Mondiale. Potrivit specialiştilor în economie de la Banca Mondială, cetăţeni din China, Indonezia, Papua Noua Guinee, Filipine, Malaezia şi Thailanda sunt în pericol de a rămâne fără locuri de muncă.
Noile predicţii ale Băncii Mondiale arată o creştere regională de 2.1% pentru 2020, faţă de 5.8% cât a fost în 2019. Dacă această criză se va extinde pe şi mai mult timp, acel 2.1% s-ar putea transforma în 0.5%.
În China, epicentrul pandemiei de coronavirus, Banca Mondială a proiectat o scădere a creşterii economice pentru 2020 de la 6.1% la 2.3%. În scenariul continuării crizei, 2.3% s-ar putea transforma în 0.1%.
Această încetinire a economiei globale ar putea avea consecinţe majore, scrie CNN, care notează că ultima dată când China a experimentat o astfel de contractare a economiei, în 1976, pe vremea lui Mao Zedong, a rezultat un deceniu de tumult.
"Toate ţările din zona de est a Asia-Pacific trebuie să conştientizeze că pe lângă acţiuni clare luate la nivel naţional este nevoie şi de cooperare internaţională, acesta fiind cel mai eficient vaccin economic împotriva ameninţării virulente", se arată în raportul Băncii Mondiale.
Pentru a uşura din efectele crizei, Banca Mondială a anunţat că va oferi un ajutor financiar de 14 miliarde $ ţărilor în curs de dezvoltare, suma urmând să ajungă la 150 miliarde $ în decurs de 15 luni pentru protejarea celor vulnerabili.
În zona Est Asia-Pacific, ţari precum Thailanda ori Malaezia îşi bazează economia şi pe turism, ramură ce reprezintă până la 10% din PIB. Intreruperea fluxului de turişti şi a zborurilor a dus la un blocaj economic major.
CNN scrie că soluţia ţine şi de abilitatea guvernelor de a reuşi să controleze răspândirea coronavirusului, dat fiind că o repornire cât mai rapidă a economiilor naţionale va atenua prăbuşirea.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1321 secunde