Banii economisiţi până la sfârşitul anului, către primării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvern

Banii economisiţi până la sfârşitul anului, către primării

Politică 05 Decembrie 2013 / 00:00 542 accesări

Toţi banii care vor fi economisiţi până la sfârşitul anului vor fi repartizaţi autorităţilor locale care au probleme cu încălzirea, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că este convins că procedează corect chiar dacă este certat de către presă că transferă bani primarilor. El a răspuns astfel după ce a fost întrebat de jurnalişti dacă Guvernul a suplimentat, ieri, bugetul Ministerului Administraţiei Publice cu fonduri destinate primarilor. „Astăzi nu, dar o voi face! Până acum, am dat pentru trei autorităţi locale - şi bine am făcut, sunt foarte mulţumit de acest lucru. Focşaniul a pus cu aceşti bani o nouă centrală pe cogenerare şi, practic, toate preţurile vor scădea şi nu mai cer bani de la buget, Galaţiul - ştiu că oamenii îngheţau acasă şi nu e normal acest lucru“, a răspuns Ponta presei. Vicepremierul Liviu Dragnea a pregătit deja un proiect de hotărâre prin care cere Guvernului 150 milioane lei (33,5 milioane euro) pentru facturi restante ale primarilor la lucrări executate în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală. În ultimele două săptămâni, Guvernul a alocat pentru primari, prin două hotărâri distincte, fără să anunţe public, 3,5 milioane lei, respectiv 20 milioane lei, cu justificarea că banii sunt necesari pentru cheltuieli urgente în sezonul rece.



12