Barcelona a dat lovitura în prelungiri pe „Santiago Bernabeu”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / La finalul celui de-al 233-lea „El Clasico”

Barcelona a dat lovitura în prelungiri pe „Santiago Bernabeu”

Sport 24 Aprilie 2017 / 12:42 2653 accesări
Lionel Messi a câștigat duelul cu Cristiano Ronaldo

Lionel Messi a câștigat duelul cu Cristiano Ronaldo

Mult așteptatul duel dintre Real Madrid și FC Barcelona, din etapa a 33-a a campionatului Spaniei, s-a disputat duminică seară, la Madrid, pe stadionul „Santiago Bernabeu”, și s-a încheiat cu victoria catalanilor, scor 3-2. Golurile au fost marcate de Casemiro, în minutul 28, şi James Rodriguez, în minutul 85, pentru Real Madrid, iar pentru Barcelona au punctat Lionel Messi, în minutele 33 şi 90+2, şi Ivan Rakitic, în minutul 73. Gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 77, după eliminarea căpitanului Sergio Ramos.

Au evoluat următoarele formații - Real Madrid (antrenor Zinedine Zidane): K. Navas - Carvajal, S. Ramos (cpt.), N. Fernandez, Marcelo - Modric, Casemiro (70 Kovacic), Kroos - Bale (39 Asensio), Benzema (82 J. Rodriguez), Cr. Ronaldo; FC Barcelona (antrenor Luis Enrique): Ter Stegen - S. Roberto, Pique, Umtiti, J. Alba - Rakitic, Busquets, Iniesta (cpt.) - Messi, L. Suarez, P. Alcacer (70 A. Gomes).

În clasament, FC Barcelona a acumulat 75 de puncte și a egalat-o la puncte pe Real Madrid în fruntea clasamentului, trecând pe primul datorită golaverajului superior. Echipa pregătită de Zinedine Zidane mai are, însă, de disputat restanţa cu Celta Vigo.

CRISTIANO RONALDO I-A REPROŞAT LUI MARCELO CĂ NU A FAULTAT

În minutul 90+2 Lionel Messi a făcut linişte pe stadionul Santiago Bernabeu prin reuşita care a redeschis lupta la titlul de campioană a Spaniei. Pentru prima dată însă, jucătorii unei echipe de fotbal recunosc că au greşit că nu şi-au faultat adversarul.

Golul lui Messi din prelungirile derby-ul El Clasico l-a enervat la culme pe starul Realului Madrid. Cristiano Ronaldo a ţipat la coechipierul său Marcelo: „Trebuia să îl faultezi”. Brazilianul l-a lăsat pe Sergi Roberto să ajungă aproape de poartă şi să-i ofere lui Messi şansa să marcheze din nou. La finalul meciului, Marcelo şi a recunoscut vina: „Îmi asum acest eşec, trebuia să îl opresc”.

Fluierul final a adus o mare de bucurie în rândul catalanilor, care nu s-au oprit din a-l lăuda pe eroul partidei. „Nu am cu cine să îl compar pe Leo Messi, pentru mine e cel mai bun jucător din istoria fotbalului şi am văzut mult fotbal”, a declarat antrenorul Luis Enrique.

„Nu putea să joace altfel. Este un jucător atât de special şi sper să se retragă cât mai târziu posibil”, a declarat Gerard Pique la finalul celui de-al 233-lea „El Clasico”. Fan al reţelelor sociale, fundaşul Barcelonei a postat şi pe contul său de Instagram o poză cu prietenul şi colegul său, Messi.

Vestiarul de pe „Santiago Bernabeu” a fost inundat de strigătele de fericire ale catalanilor. Andres Iniesta a postat o poză cu toată echipă unită, iar Messi nu l-a uitat pe Neymar, pe care l-a sunat în timp ce făceau poza după victoria obținută pe terenul eternei rivale.

MESSI, LA GOLUL 500 PENTRU BARCELONA

Atacantul argentinian Lionel Messi, care a reușit o dublă în meciul de duminică seară, a ajuns la 500 de goluri înscrise în toate competițiile pentru FC Barcelona. Messi a marcat primul său gol pentru prima echipă a FC Barcelona la 1 mai 2005, într-un un meci cu Albacete. „La aproape 12 ani de la acel moment, Leo Messi a atins cifra istorică de 500 de goluri pentru Barca prin cel mai bun scenariu posibil: în ultimul minul al unui Clasico din La Liga, disputat pe terenul eternei rivale”, a anunțat site-ul oficial al FC Barcelona.



12