Barna vrea referendum intern pentru poziţionarea USR ca partid de centru-dreapta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din planul de pregătire a USR pentru guvernare...

Barna vrea referendum intern pentru poziţionarea USR ca partid de centru-dreapta

Politică 17 Decembrie 2019 / 19:28 693 accesări
Senatorul Mihai Goţiu: „E o încercare de distragere a atenţiei de la problemele legate de excluderile abuzive şi o confirmare că epurările începute au şi substrat ideologic“

Senatorul Mihai Goţiu: „E o încercare de distragere a atenţiei de la problemele legate de excluderile abuzive şi o confirmare că epurările începute au şi substrat ideologic“

Dan Barna a declarat, marţi, că a anunţat membrii USR cu privire la declanşarea unui referendum intern pentru poziţionarea USR ca partid de centru-dreapta, considerând că acest demers ar fi următorul pas din pregătirea pentru guvernare. Votul începe în februarie 2020. „Este pasul următor pentru (organizarea unui referendum intern - n.r). A fost o discuţie deja veche de un an de zile, de poziţionare - am propus la momentul acela referendum pe acest subiect. În momentul în care eu am preluat conducerea partidului am zis că suntem pe drumul de la mişcare politică la partid şi am asumat o direcţie de centru-dreapta a organizaţiei. Urmează două runde de alegeri importante, în care mesajul trebuie să fie foarte limpede, foarte clar în ceea ce priveşte şi alianţa electorală, ceea ce propune şi USR-PLUS şi USR în aceste campanii, şi atunci e necesară această poziţionare şi procedăm aşa cum am reuşit să luăm şi marile decizii ale organizaţiei, şi chestiunea referendumului cu modificarea Constituţiei, consultând toţi membrii” - este declarația lui Dan Barna. Liderul USR a indicat că votul intern va începe în luna februarie.

GOŢIU: BARNA VREA DISTRAGEREA ATENŢIEI DE LA PROBLEMELE USR

Senatorul Mihai Goţiu a declarat, marţi, că prin declanşarea unui referendum intern pentru poziţionarea USR ca partid de centru-dreapta, Dan Barna vrea, de fapt, să distragă atenţia de la probleme din partid. „Din punctul meu de vedere e o încercare de distragere a atenţiei de la problemele legate de excluderile abuzive, dar şi o confirmare că epurările începute au şi substrat ideologic. Eu am intrat într-un partid deschis, care a candidat la alegerile din 2016 cu un program umbrelă. Printre altele, un partid care îşi asuma şi problematica de mediu, pe care, ulterior, am văzut-o, însă, minimalizată la anumite niveluri ale conducerii. O să lupt în continuare pentru a impune această prioritate (alături de altele) printre cele asumate expres şi fără dubiu de către USR. Iar protecţia mediului şi lupta cu schimbările climatice e transideologică, din punctul meu de vedere”, a afirmat Mihai Goţiu. Senatorul USR a adăugat că acest referendum poate afecta şansele USR la alegerile locale - „Dacă Dan Barna vrea să impună o ideologie prin referendum, aruncând partidul într-o dezbatere care ne poate afecta grav şansele pentru alegerile locale, sper să o facă şi cu demisia pe masă, în caz că referendumul cade.”

Senatorul Mihai Goţiu: „E o încercare de distragere a atenţiei de la problemele legate de excluderile abuziveşi o confirmare că epurările începute au şi substrat ideologic“



12