Băsescu, persona non grata în Republica Moldova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fost președinte al României, contestat de socialiștii moldoveni Băsescu, persona non grata în Republica Moldova
Externe 17 Ianuarie 2018 / 16:42 668 accesări 0 comentarii
Traian Băsescu și-a pierdut cetățenia moldovenească după decretul lui Igor Dodon

Traian Băsescu și-a pierdut cetățenia moldovenească după decretul lui Igor Dodon

Partidul Socialiştilor (PSRM) a solicitat miercuri ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova, după ce fostul preşedinte român a anunţat că va depune în Parlamentul României un proiect de lege privind unirea cu Republica Moldova. "Acţiunile domnului Băsescu şi susţinătorilor acestuia sunt privite de PSRM ca un act nedisimulat de agresiune împotriva independenţei Republicii Moldova, care încalcă grav Constituţia ţării şi principiile dreptului internaţional. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova solicită autorităţilor să ia măsuri decisive pentru a proteja statalitatea ţării noastre şi pentru a suprima orice încercare de lichidare a statului nostru suveran şi independent. Solicităm ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova. Cerem, de asemenea, interzicerea activităţilor tuturor partidelor şi mişcărilor unioniste pe teritoriul ţării noastre", se arată în comunicatul PSRM.

Socialiştii moldoveni au precizat că nu este pentru prima dată când fostul preşedintel al României ameninţă statalitatea Republicii Moldova. "Orice acţiuni şi îndemnuri unioniste din partea cetăţenilor moldoveni reprezintă infracţiuni grave de stat şi intră sub incidenţa Codului penal al Republicii Moldova. Poziţia noastră nu este îndreptată împotriva României şi a poporului său. Vrem să vedem ţara vecină ca stat prietenos. Cu toate acestea, respingerea persistentă şi pe termen lung a semnării Tratatului Politic de bază cu Republica Moldova provoacă nedumerire, ceea ce demonstrează refuzul Bucureştiului de a recunoaşte graniţa de stat de-a lungul râului Prut şi provoacă o suspiciune logică privind prezenţa planurilor agresive de expansiune împotriva Republicii Moldova de către conducerea României", au explicat socialiştii moldoveni.

De asemenea, la începutul anului 2017, preşedintele Republicii Moldova şi fostul lider al socialiştilor moldoveni, Igor Dodon, a semnat un decret prin care lui Traian Băsescu i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova, dobândită de acesta cu doar câteva luni mai devreme.



Pagina a fost generata in 1.2674 secunde