Băsescu tremură! Se cere declasificarea dosarului Hayssam!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De ce s-a temut n-a scăpat!

Băsescu tremură! Se cere declasificarea dosarului Hayssam!

Eveniment 25 Aprilie 2015 / 00:00 1079 accesări

Dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak, închis cu o satisfăcută rapiditate de Traian Băsescu, implicat până peste cap, are încă multe poveşti de spus. Unele dintre ele au început să fie scose la lumină de un om care a fost dat afară din sistem pentru asta, fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu. El a povestit la ce presiuni a fost supus, cum a fost lăsat să fugă din ţară Omar Hayssam sub oblăduirea Ministerului de Interne, via Poliţia de Frontieră, la ordinul clar al lui Traian Băsescu şi al Laurei Kovesi. Cum a reapărut în atenţia publică dosarul îngropat cu atâta grijă de fostul preşedinte? „Cinstitul şi bunul doctor”, cum îi spunea Băsescu, Mohamad Yassin, este acum arestat într-un alt dosar, pentru că ar fi cerut două milioane de euro pentru a interveni în obţinerea unei decizii de anulare a pedepsei lui Hayssam. Potrivit unor surse, chiar Hayssam ar fi denunţătorul... În această săptămână, la DNA, în calitate de martor, au ajuns de două ori Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnaliştii răpiţi în Irak, fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, ex-judecătoarea Sofica Dumitraşcu şi chiar Omar Hayssam (care, în prezent, execută pedeapsa de 23 de ani de închisoare). Toţi aceştia au povestit, deşi speţa în care au fost chemaţi este nouă, despre celebrul dosar al răpirii jurnaliştilor şi răscumpărărilor fabuloase. Reamintim că magistrații ICCJ i-au găsit vinovaţi pe o parte dintre cei care l-au ajutat pe Hayssam să fugă din ţară. Astfel, Mustafa Tartousi a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani de închisoare, iar Mukles Omar a primit 5 ani de închisoare, la fel ca şi celălalt frate al lui Omar Hayssam, Mahmoud Omar. Avocatul lui Tartousi, Ionel Hașotti, vrea declasificarea unor documente din dosarul de terorism al lui Omar Hayssam, adresându-i, în acest sens, o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis. În cerere, avocatul face referire, printre altele, la 111 file de convorbiri dintre Ciprian Nastasiu, audiat recent la DNA, și Omar Hayssam. În opinia avocatului Hașotti, aceste file nu au fost avute în vedere de instanță, "dar aici este vorba de o capcană legală pe care a introdus-o Codul de Procedură Penală, pentru că noi am ridicat această problemă și noi am vrut să mergem până la CCR. Este o capcană fără niciun fel de discuție", a declarat Ionel Hașotti pentru Antena 3. Textul integral al scrisorii deschise poate fi citit în ediţia online (www.telegrafonline.ro) a cotidianului nostru.

Scrisoarea deschisă adresată de avocatul Ionel Haşotti preşedintelui Iohannis, prezentată în emisiunea „100 de Minute“ de la Antena 3:

"Domnule preşedinte,

M-am decis să aleg calea unei scrisori deschise pentru că la ora actuală circumstanţele m-au determinat să fac acest gest. În calitate de avocat, l-am apărat şi îl apăr în continuare pe Mustafa Tartousi în toate procesele legate de părăsirea teritoriului României de către Omar Hayssam. Clientul meu s-a declarat în mod constant nevinovat.(...) Am convingerea că este dreptul, dar şi datoria domniei voastre să faceţi lumină în ceea ce priveşte evenimentele cunoscute opiniei publice ca fiind "afacerea răpirii ziariştilor" şi "afacerea fugii lui Omar Hayssam". Antecesorul în funcţie al domniei voastre ne-a oferit un orizont temporal extrem de descurajant: 50 de ani. Motivul pentru care a făcut-o nu a fost încă desluşit. (...)

Curtea de Apel Oradea l-a achitat pe clientul meu, considerând că fapta imputată nu există. Prin aceeaşi sentinţă, Omar Hayssam a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. În faţa primei instanţe, Ministerul Public a declarat că nu solicită administrarea vreunei probe pentru a demonstra vinovăţia clientului meu, fapt fără precedent în justiţia penală. La vremea respectivă, Omar Hayssam nu se afla pe teritoriul României, fiind arestat în Siria (aşa cum rezultă din interviul acordat de preşedintele Siriei, Bashar Al Assad, unui jurnalist român). În faţa Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, atât înainte, cât şi după capturarea şi aducerea în ţară a lui Omar Hayssam, am solicitat audierea nemijlocită a acestuia, lucru care ne-a fost refuzat de trei dintre cei patru judecători care au intrat în compunerea completului de judecată. Consecinţa directă a fost aceea că pe Omar Hayssam l-au audiat probabil multe persoane, dar nu şi judecătorii. Omar Hayssam a fost adus în România de aproape 2 ani şi niciun judecător român independent şi imparţial nu l-a audiat în legătură cu fuga sa din ţară. Singurul judecător care s-a arătat dispus să o facă nu a mai făcut parte din complet după ce şi-a exprimat opinia. Au fost administrate foarte multe probe, toate acestea fiind favorabile apărării. În pofida jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (care ne spune că o instanţă superioară poate converti o achitare într-o condamnare doar dacă în căile de atac se administrează probe noi de vinovăţie), la 7 octombrie 2014, Înalta Curte l-a condamnat pe clientul meu la 7 ani de închisoare cu executare şi expulzare după ispăşirea pedepsei.(...)

Şase martori, dintre care unul sub acoperire, audiaţi nemijlocit de judecători, au declarat constant, ferm și cu detalii că l-au văzut pe Omar Hayssam în România după data pretinsei sale plecări din România la bordul navei „Iman-T“. Un al şaptelea martor, dl. avocat Ion Cazacu, a declarat recent într-o emisiune televizată că, discutând cu Omar Hayssam după aducerea acestuia în ţară, i-ar fi spus că a plecat din România "altfel decât pretind procurorii". (...) Înalta Curte a admis totuşi cererea noastră de desecretizare a unui număr de 111 file din dosarul cauzei, reprezentând transcrieri ale convorbirilor telefonice purtate între Omar Hayssam şi fostul procuror de caz Ciprian Nastasiu, documente care fuseseră clasificate în cursul urmăririi penale. (...) În acest sens, instanţa a emis un ordin judecătoresc către Serviciul Român de Informaţii pentru desecretizarea documentelor. Acest ordin judecătoresc a fost însă ignorat de destinatar, care a refuzat să se supună. După cum şi alte organe ale administraţiei de stat au refuzat să declasifice documente referitoate la modul în care Omar Hayssam a părăsit România (Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră). Prin urmare, în prezent justiţia se loveşte de refuzul unor organe ale administraţiei de stat, ordinele sale rămânând fără rezultat practic. (...) Sunteţi preşedintele României, dar şi al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Aveţi atât puterea şi legitimitatea pe care vi le-au dat românii, cât şi toate celelalte puteri pe care legea vi le recunoaşte. Vă rog să le folosiţi şi să determinaţi declasificarea tuturor documentelor şi informaţiilor de care organele statului roman dispun pentru ca adevărul să fie spus până la capăt şi indiferent de consecinţe. Aşa cum aţi promis, de altfel".



12