Dacă până acum ar mai fi avut cineva îndoieli cu privire la tendinţele preşedintelui Traian Băsescu de a controla şi nu de a media dialogul dintre puterile statului, ultimele sale declaraţii cu privire la siguranţa naţională sunt lămuritoare: „La câtă corupţie este, mă îndoiesc că sunt prea multe mandate de ascultare”, a spus şeful statului, în momentul în care a fost întrebat, într-o emisiune TV, dacă nu i se pare că sunt prea multe mandate de ascultare vizând siguranţa naţională, în condiţiile în care numărul acestora a crescut. Cu alte cuvinte, Traian Băsescu are senzaţia că monitorizarea convorbirilor telefonice private reprezintă un pas înainte în lupta anticorupţie. Însă întrebarea pe care şi-o pune cetăţeanul de rând este: pe ce criterii se acordă aceste mandate de ascultare? Asta pentru că tot ce ni se spune în legătură cu respectivul subiect este faptul că mandatele sunt acordate la cererea unor instituţii autorizate ale statului, atunci când există anumite suspiciuni. Nu se precizează nicăieri cât de grave trebuie să fie aceste suspiciuni ca să fie mai importante decât dreptul cuiva la viaţă privată. În acelaşi timp, ne permitem să ne întrebăm care este utilitatea acestor mandate. Nu de alta, dar cei care se simt cu musca pe căciulă se aşteaptă să fie ascultaţi, prin urmare îşi rezumă convorbirile telefonice la scurte discuţii codificate, greu de folosit ca dovezi în instanţă. Din nefericire, statul pe care îl păstoreşte Băsescu este după chipul şi asemănarea lui: serviciile secrete au mai mulţi agenţi activi decât Securitatea comunistă, iar bugetul acordat lor creşte de la an la an, în timp ce, spre exemplu, bugetele pentru Educaţie sau Sănătate scad.