Bayern Munchen a ratat toate loviturile de departajare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Semifinalele Cupei Germaniei

Bayern Munchen a ratat toate loviturile de departajare

Sport 30 Aprilie 2015 / 00:00 661 accesări

În semifinalele Cupei Germaniei la fotbal, confruntarea dintre Bayern Munchen și Borussia Dortmund a fost una interzisă cardiacilor. La finalul celor 90 de minute de joc şi al prelungirilor, scorul a fost egal, 1-1, prin golurile marcate de Robert Lewandowski - în minutul 30 - pentru Bayern, respectiv Aubameyang - în minutul 75 - pentru Borussia. La loviturile de departajare, Borussia Dortmund s-a impus cu scorul de 2-0, grație reușitelor lui Ilkay Gundogan şi Sebastian Kehl, în timp ce Mats Hummels a ratat. În schimb, echipa Bayern Munchen a irosit toate loviturile, Philipp Lahm, Xabi Alonso, Mario Götze şi Manuel Neuer neputând înscrie de la punctul cu var.

Din păcate, atacantul polonez Robert Lewandowski, autorul unicului gol al echipei bavareze, s-a accidentat după un duel cu portarul Borussiei Dortmund, Mitchell Langerak, cu puţin timp înainte de finalul prelungirilor. Lewandowski a suferit o fractură de maxilar, el fiind transportat la spital imediat după întâlnire, a anunţat Bayern Munchen pe site-ul oficial. „Robert Lewandowski, care a marcat de nouă ori în ultimele nouă meciuri pentru Bayern, a fost serios accidentat. Internaţionalul polonez a suferit o contuzie, plus că şi-a spart nasul şi are o fractură de maxilar. Perioada exactă de indisponibilitate va fi anunţată după ce va fi supus mai multor teste medicale”, a scris Bayern, pe site-ul oficial. Marţi seară, după meciul cu Borussia, antrenorul Pep Guardiola a anunţat că jucătorul a suferit o accidentare la cap şi a fost transportat la spital.

ROBBEN NU VA MAI EVOLUA ÎN ACEST SEZON

Jucătorul olandez Arjen Robben nu va mai evolua în acest sezon, după ce a suferit o accidentare la pulpa stângă în meciul cu Borussia Dortmund, din semifinalele Cupei Germaniei, a anunţat gruparea Bayern Munchen. Robben a abia revenise după accidentarea din campionatul Germaniei, suferită la 22 martie, în meciul cu Borussia Mönchengladbach.



12