BEJ Constanța a comunicat rezultatele finale. Ponta a câștigat primul tur de scrutin la Constanța cu 37,36%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

BEJ Constanța a comunicat rezultatele finale. Ponta a câștigat primul tur de scrutin la Constanța cu 37,36%

Politică 03 Noiembrie 2014 / 16:09 267 accesări

Biroul Electoral Județean (BEJ) Constanța a terminat centralizarea voturilor liber exprimate în cele 552 de secții amenajate în județ. Astfel, din 630.330 de alegători cu drept de vot, ieri s-au prezentat la urne pentru a-și alege președintele, 349.180 de persoane. Din voturile exprimate de acestea, 340.150 au fost declarate valabile, iar 9.025 nule. În urma contorizării în procente a rezultatelor, candidatul alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Constanța, obținând 37,36% din voturile electoratului. Pe locul doi s-a situat principalul său contracandidat, reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, cu 29,41%. Cei doi sunt urmați pe locul al treilea de președintele PMP, Elena Udrea, preferată de 8,07% dintre electori. Independenta Monica Macovei a primit 6,38% din voturi. Corneliu Vadim Tudor -5,48%, Călin Popescu Tăriceanu - 4,63%, Teodor Meleșcanu - 1,68%, Gheorghe Funar - 0.49 %, William Brânză - 0,46%, Kelemen Hunor - 0,35%, Constantin Rotaru - 0,27%, Mirel Mircea Amariței - 0,08%, iar pe ultimul loc s-a clasat, în estimările finale, Zsolt Szilagyi, cu numai 0.07% din voturile constănțenilor.



12