"Bere Gratis", 100% live

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

"Bere Gratis", 100% live

Monden 22 Mai 2006 / 00:00 1511 accesări

Printre trupele invitate să cînte la Zilele Constanţei s-au numărat, sîmbătă seară, şi cei de la "Bere Gratis". Carismatici, tineri şi.foarte îndrăgiţi de publicul constănţean. De departe, show-ul susţinut de cei care, mai demult, îşi doreau “să ajungă la... noi", a fost cel mai... adevărat. Dacă alţi artişti au preferat să vină la Constanţa şi cubanda, pentru orice eventualitate, trupa "Bere Gratis" a cîntat, aprox. o oră şi jumătate, live. Întrebat de ce grupul a preferat să cînte live, tot concertul, ştiut fiind faptul că este obositor pentru orice artist să cînte şi să danseze în acelaşi timp, Miţă, solistul trupei, a mărturisit: "Publicul simte atunci cînd cei de pe scenă cîntă live. De o parte şi de alta a scenei se face un schimb de energii, care este mult mai mare, atunci cînd artiştii cîntă cu adevărat". Sperăm să îi revedem cît de curînd pe Miţă & co. la Constanţa, recitalul susţinut de cei cinci băieţi isterizînd, pur şi simplu, publicul, care a cîntat şi a dansat alături de ei.



12