Bilanţ cumplit al atacului SUA asupra spitalului MSF din Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bilanţ cumplit al atacului SUA asupra spitalului MSF din Afganistan

Externe 13 Decembrie 2015 / 17:21 785 accesări

Una dintre cele mai cumplite tragedii ale prezentului s-a petrecut în Afganistan, când trupele americane au bombardat „din greşeală” un spital aparţinând Médecins Sans Frontières (MSF). Numărul persoanelor ucise în atacul aerian american din octombrie a ajuns la 42, a anunţat ONG-ul, laureat al Nobelului pentru Pace, relatează CNN. Atacul de pe 3 octombrie, asupra spitalului din Kunduz, a vizat "din greşeală" instalaţia, declara luna trecută generalul John Campbell, comandantul trupelor NATO şi americane în această ţară. Forţele americane au vrut să lovească un loc din apropiere, în care suspectau că se adăposteau insurgenţi, potrivit lui Campbell, care anunţa, luna trecută, că 30 de persoane au fost ucise în acest atac. "Cauza imediată a acestei tragedii a fost rezultatul direct al unei greşeli umane care putea fi evitată, agravată de lacune în cadrul unui proces şi în privinţa echipamentului", spunea generalul. Potrivit organizaţiei caritabile Medici fără Frontiere, peste 100 de pacienţi se aflau în spital în momentul atacului. MSF a solicitat o anchetă independentă asupra tragediei. "Versiunea prezentată de către Statele Unite lasă MSF cu mai multe întrebări decât răspunsuri", declara Christopher Stokes, directorul general al organizaţiei, pe 25 noiembrie, citat într-un comunicat. "Este şocant că un atac poate avea loc, în condiţiile în care forţele americane nu aveau nici ochii aţintiţi asupra ţintei şi nici acces la o listă cu locuri care se cere să nu fie bombardate, dar care aveau sisteme sisteme de comunicaţii defectuoase", sublinia el.

Taguri articol
BombardamentMSTrupeAtac


12