Bla-bla-pirații din UBERibe, vânați de taximetriști

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Uite protestul, nu e protestul!

Bla-bla-pirații din UBERibe, vânați de taximetriști

Economie 01 Noiembrie 2016 / 13:54 920 accesări

Taximetriștii renunță la protestul din 2 noiembrie, pentru că Guvernul a fost de acord să revizuiască legea transportului de persoane

Taximetriștii renunță la protestul din 2 noiembrie, pentru că Guvernul a fost de acord să revizuiască legea transportului de persoane

Șeful COTAR, Vasile Ștefănescu: „Legea taximetriei este evazivă și incompletă, ca să permită piratarea transportului de persoane“

Șeful COTAR, Vasile Ștefănescu: „Legea taximetriei este evazivă și incompletă, ca să permită piratarea transportului de persoane“

Transportatorii (COTAR) amână protestul programat pentru 2 noiembrie. De ce? Pentru că oamenii s-au întâlnit cu autoritățile și s-au înțeles ca-n următoarea ședință de Guvern să fie dezbătute problemele legate de activitatea neautorizată (pirateria) din domeniu. Cei de la COTAR spun că această criză s-ar fi putut rezolva încă din vară, când a fost dată OUG pentru portbagajele taxiurilor. „Cerem reglementări ale unor legi, prin OUG, pentru a stopa abuzurile unor grupuri de interese din Parlament, care au modificat legi doar ca să permită piratarea activității de transport. Lipsa de implicare a autorităților a permis, în ultimii ani, dezvoltarea transportului regulat de persoane (fără licență!), în mod ilegal, dar nesancționat. Pirații au orare afișate, ba chiar și stații de preluare a clienților! Am văzut chiar și spoturi publicitare ale firmelor în cauză, în care se laudă cu 40.000 de clienți și două milioane de kilometri parcurși anual în siguranță. Evident, ei nu spun că ceea ce fac e ilegal și evazionist!“, spune președintele COTAR, Vasile Ștefănescu. El subliniază că legea taximetriei conține formulări evazive și incomplete, de care pirații abuzează din plin; culmea, tot prin lege, organele de control nu mai pot trage pe dreapta transportatorii neautorizați - „Serviciile precum UBER și Bla-Bla Car încalcă dreptul la concurență loială. Din informațiile pe care le avem de la Poliția Română, există uneori și accidente cu victime, dar trec neobservate, căci nimeni nu îi controlează. Iar dacă oamenii sunt păcăliți, nu pot face plângere, pentru că UBER, spre exemplu, nu intră sub incidența vreunei legi de protecție a consumatorilor“. De notat că transportatorii nu vor ca UBER și Bla-Bla Car să dispară din peisaj, ci doar să fie autorizate și fiscalizate. „Legea trebuie să descurajeze activitățile ilegale. Dacă asta nu se întâmplă, înțelegem că aleșii stimulează ciubucăreala, având, cel mai probabil, interese financiare în domeniu. Așa s-ar explica și legea co-voiajării, inițiată de deputatul Lucian Șova“, conchide șeful COTAR. Transportatorii mai cer drept de proprietate a licenței de taxi (la cerere, ca-n restul Europei), transport gratuit pentru elevi și TVA de 5% pentru cei care fac curse regulate.



12