Boca şi complicea lui, în spatele gratiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Boca şi complicea lui, în spatele gratiilor

Eveniment 23 Februarie 2012 / 00:00 12256 accesări

Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus, marţi noaptea, arestarea preventivă pentru 29 de zile, a lui Neculae Boca, acuzat de tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi conducere fără permis. În arest a ajuns şi complicea sa, Nicoleta Lazăr, acuzată de favorizarea infractorului. Boca nu este pentru prima dată când ajunge după gratii, el fiind un vechi client al oamenilor legii. De această dată, Boca este acuzat că, joia trecută, a bătut cu bestialitate doi pietoni, care au încercat să traverseze aleea Pelicanului, din cartierul constănţean CET. Victimele le-au declarat anchetatorilor că în momentul în care i-au văzut, Boca, care se afla la volanul unui Jeep Grand Cherokee, a accelerat şi a frânat brusc în dreptul lor. Unul dintre tineri i-a reproşat că era să îi omoare, iar Boca a coborât din maşină şi a început să îl lovească cu pumnii şi picioarele până l-a doborât la pământ, după care s-a dus la maşină, a luat o bâtă de baseball şi a continuat să îl lovească. Pentru că a încercat să intervină şi să îl salveze, prietenul său a avut parte de acelaşi tratament. Apoi, Boca s-a urcat la volan şi a demarat în trombă. Tinerii au fost transportaţi la spital, unde au rămas internaţi. Conform expertizei medico-legale, una dintre victime necesită 55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea vatămărilor suferite, iar cea de-a doua, de patru zile de îngrijiri medicale. După ce a plecat de la locul agresiunii, Boca s-a ascuns în locuinţa naşei copilului său, Nicoleta Lazăr, care intenţiona să îl trimite în Germania, la soţul ei, pentru a nu fi găsit de autorităţi.



12