Bogdan Olteanu, trimis în judecată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bogdan Olteanu, trimis în judecată

18 Octombrie 2016 / 14:19 317 accesări

Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenții la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu va fi judecat pentru trafic de influență de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), acesta fiind în prezent arestat la domiciliu. Odată cu trimiterea în judecată, DNA a cerut ca arestul la domiciliu să fie înlocuit cu controlul judiciar. Faptele ar fi fost comise în intervalul iulie-noiembrie 2008, perioadă în care acesta deținea funcța de președinte al Camerei Deputaților.

"Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic", transmite DNA.

Omul de afaceri în cauză este Sorin Ovidiu Vîntu, acesta având o întâlnire la sfârșitul lunii iulie 2008 cu Bogdan Olteanu, în Delta Dunării, "prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra primului ministru în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în același sens, inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie", spun procurorii.

La data de 18 septembrie 2008, Liviu Mihai a fost numit în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

"În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar)", explică DNA.

Procurorii au pus sechestru pe bunurile mobile și imobile ale lui Bogdan Olteanu.

O parte din dosar a rămas la DNA, urmând a fi continuate cercetările și față de alte persoane.

În ceea ce îl pivește pe Sorin Ovidiu Vîntu, omul de afaceri a anunțat că şi-a recunoscut faptele, urmând a executa mandatul pe care îl va primi prin procedură simplificată.

"Nu am dosare la DNA. În cel cu Bogdan Olteanu, lucrurile s-au încheiat în ceea ce mă priveşte. Voi fi condamnat prin procedură simplificată datorită recunoaşterii şi voi executa mandatul pe care-l voi primi, deci nu am nici un alt motiv s-o apăr pe Kovesi în afara bunului simţ şi a unei cunoaşteri profunde a sistemului care funcţionează în România", a scris Sorin Ovidiu Vîntu pe blogul său.



12
Pagina a fost generata in 0.1662 secunde