Braconieri bulgari cu plase monofilament pe malul românesc al Dunării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Braconieri bulgari cu plase monofilament pe malul românesc al Dunării

Eveniment 26 Octombrie 2015 / 13:58 946 accesări

Braconajul piscicol este un fenomen care se derulează încă regulat și cu inconștiență în zona Dunării și a mării. Garda de Coastă acționează constant în combaterea braconajului și aproape săptămânal sunt identificate și reținute persoane care încalcă legea în acest sens, dar braconierii continuă să se aventureze chiar dacă riscurile sunt mari sub toate aspectele. Polițiștii de frontieră au avut de-a lungul anilor numeroase cazuri în care au urmărit, interceptat și chiar tras după ambarcațiuni străine pe mare care veneau la braconaj în apele teritoriale românești. Recent însă, poliţiştii au depistat, pe braţului Ostrov al Dunării, în apele româneşti, doi cetăţeni bulgari care trecuseră ilegal frontiera pentru a pescui cu plase monofilament.

Totul s-a întâmplat sâmbătă, la amiază, când un echipaj din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră Ostrov a observat o ambarcaţiune cu motor, în care se aflau doi bărbați și care intrase în apele teritoriale româneşti venind dinspre Bulgaria. Poliţiştii au interceptat barca, identificându-i pe cei doi bărbaţi ca fiind cetăţenii bulgari T.D., de 50 de ani, şi K.I., de 38 de ani. Ei scoteau din apă două plase monofilament, în lungime de 150 metri, pe care le folosiseră pentru a pescui. Uneltele de pescuit au fost confiscate, iar poliţiştii îi cercetează pentru „trecerea frauduloasă a frontierei de stat” şi „producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”. Cei doi au fost predați ulterior autorităților bulgare.

Citește și:

Rețea de braconieri anihilată de polițiști

Constănțeni cercetați după ce au fost prinși transportând peste trei tone de melci

Braconier prins pe canalul Lipoveni



12