Bricul Mircea a ieşit câştigător din înfruntarea cu Neptun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Corespondenţă de bord - 13 septembrie, Souda Bay

Bricul Mircea a ieşit câştigător din înfruntarea cu Neptun

„Cel care vrea să învețe să se roage trebuie să meargă pe mare” - George Herbert
Social 13 Septembrie 2017 / 15:52 1823 accesări

După ce am admirat un ultim răsărit spectaculos în Baleare, luni, 4 septembrie, ne-am luat rămas bun de la Palma de Mallorca, plecând spre portul Souda din insula Creta, cel care a fost considerat în perioada 2005-2012 a doua casă pentru fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria. De ce a doua casă? Orice participare a fregatelor românești la operația ACTIVE ENDEAVOUR din Marea Mediterană avea inclusă cel puțin o escală în portul Souda - fie a fost vorba de pregătire la Centrul NMIOTC, de realimentare sau de refacerea capacității de luptă în port.

„Activități în comun” a fost sintagma cea mai des auzită în cele nouă zile pe mare. Fie că au fost lucrări de matelotaj, noduri marinărești, exerciții de vitalitate, de brațare sau de aranjare a parâmelor pe punte, sectoare, servicii sau activități culturale - toate au avut același numitor: lucrul în comun. Bineînțeles că au fost și activități separate, au fost lecții de leadership ținute pe grupuri de studenți, cum au fost și lucrări de mentenanță executate doar de către studenții români. Lecțiile învățate după prima experiență cu cadeții germani și-au pus amprenta pe instruirea acestei serii de cadeți, astfel încât lucrul în echipe mixte a fost mai bun. S-a navigat pe vele aproape toată această perioadă, atâta timp cât vântul a avut intensitatea și direcția bună pentru nevoile lui Mircea.

Exercițiile de abandon al navei și de vitalitate i-au familiarizat pe cadeții germani cu regulile de la bordul navei și cu modul de intervenție la aceste semnale și le-au reamintit studenților români cum să acționeze într-un caz real. Interesant a fost modul de implicare a cadeților în partea practică a exercițiului de stins incendiu, în care au fost îmbrăcați în echipamentul grupei de vitalitate, acționând în consecință. Și cu această serie de cadeți germani s-a executat școala de rame, o activitate care a presupus din nou lucrul în comun. Dacă, înainte de escala din Palma de Mallorca, școala de rame s-a desfășurat lângă exotica Ibiza, de această dată a fost ales sudul insulei Sardinia ca loc pentru ca tinerii cadeți să vâslească în bărcile de 10+1. N-a fost ușor, a fost o activitate care a necesitat mult efort fizic, dar vremea bună, Mediterana fără valuri și delfinii jucăuși de pe lângă bărci au făcut ca școala de rame să fie una plăcută și apreciată de cadeți.

8 septembrie - „Sfânta Marie mică”, așa cum este cunoscută popular, ni l-a adus în prim-plan pe Oscar - manechinul simpatic care a ținut neapărat să facă o baie în Mediterană. Așa că, după ce i-a lăsat pe studenții români și germani să urmărească filme de instrucție despre misiuni de căutare și salvare a vieții pe mare, Oscar a reușit să înșele vigilența observatorului pupa, a sărit peste bord și a alarmat tot echipajul pentru a-l scoate din apă. Sub privirile cadeților, exercițiul de „Om la apă” s-a desfășurat conform standardelor, Oscar fiind recuperat cu ajutorul bărcii bombard aflate la bord. Fiind o zi de sărbătoare, a fost singurul exercițiu în care au fost implicați studenții.

Una dintre activitățile desfășurate în comun de cadeții români și germani în prima serie de pregătire a fost confecționarea unui sac de efecte cu materiale date de instructorii germani. Pentru această serie de pregătire, comanda navei a decis confecționarea de către echipe mixte de cadeți români și germani a unor lucrări de matelotaj - preșuri - care să le rămână ca amintire cadeților germani. Grupați în echipe de doi sau trei, cadeții români și germani s-au pus pe despletit parâma, pe împletit apoi șnurul care va deveni în final un preș.

„Marea nu are nici înțeles și nici milă”, scria Anton Cehov. Am simțit și noi acest lucru, deoarece din după-amiaza zilei de duminică, 10 septembrie, și până marți, 12 septembrie, după prânz, Marea Mediterană ne-a arătat cât poate fi de capricioasă și furioasă. Depășisem Canalul Maltez, navigând cu vele între Malta și Sicilia, luând drum spre sud, în așteptarea unui vânt prognozat care să ne ajute să urcăm cât mai mult. Dimineața zilei de duminică nu anticipa cu nimic zbuciumul ulterior al mării; mentenanță executată de studenții români, timp liber pentru cadeții germani de la bord, până la masa de prânz.

Poate supărat pe noi pentru că nu i-am respectat liniștea de duminică, poate mâhnit de faptul că treceam și prin Mediterană și n-am respectat tradiția botezului marinăresc sau poate doar pentru a ne aminti că viața pe mare nu este deloc simplă și liniștită, Neptun și-a înfoiat tridentul și ne-a trimis câteva valuri... din travers inițial. Am început să balansăm puțin, dansând parcă pe valurile din ce în ce mai înspumate; „la brațe-n tribord” a fost comanda care ne-a agitat puțin, ofițerii de cart încercând să pună nava pe o alură rezonabilă pentru a atenua cât mai mult din mișcare. S-au reorientat velele, dar supărarea lui Neptun n-a trecut, și principala noastră grijă a fost menținerea echilibrului la deplasarea pe navă. Cu centurile de siguranță în permanență la ei, cadeții au umplut puntea centru și duneta, citind, continuând lucrările de matelotaj sau pur și simplu căutându-și o poziție de echilibru. Filmul de la puntea centru a reușit pentru scurt timp să ne facă să uităm de acest balans permanent, dar ne-am reamintit repede de el când am încercat să dormim, iar grija noastră a devenit să nu cădem din cușete sau din hamace. Cu o viteză de peste 10 noduri, Mircea a zburat practic pe valuri, înclinându-se toată noaptea într-un bord sau în celălalt; pentru cine avea curaj să se uite pe hublou, putea spune liniștit că se află pe un submarin și nu pe un velier.

N-am uitat însă că a doua zi urmau să se desfășoare ceremoniile de deschidere a anului de învățământ la colegiile naționale militare și școlile de maiștri și subofițeri din Armata României, astfel că ne-am ținut echilibrul și foștii absolvenți ai Colegiilor Naționale Militare de la Alba, Breaza și Câmpulung Moldovenesc (am trecut colegiile în ordine alfabetică, pentru a nu deranja orgoliile unora sau altora) s-au lăsat imortalizați într-o fotografie trimisă apoi celor trei instituții care i-au format ca oameni și care a fost însoțită de mesajul de mai jos:

„Chiar dacă ne aflăm la peste 1.000 mile marine de țară, la bordul Navei-Școală „Mircea”, navigând în Marea Mediterană în cadrul marșului internațional de instrucție, noi, foștii absolvenți ai Colegiilor Naționale Militare, acum, ofițeri în cadrul Forțelor Navale sau studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, suntem alături de colegii noștri mai mici care încep astăzi clasa a IX-a sau continuă aventura cunoașterii în cadrul colegiului național militar. Ați ales să vă pregătiți într-o instituție prestigioasă de învăţământ militar, un reper de calitate şi educaţie solidă pe harta învăţământului preuniversitar românesc, unde veți dobândi o educație aleasă, veți descifra tainele științelor exacte, bogăția culturii românești și a celei universale, veți învăța ce este patria și că patriotismul nu este încă un termen desuet și totodată, veți face primii pași în pregătirea de bază în domeniul militar. Ca și noi, cu ani în urmă, ați venit în colegiul național militar cu speranţe, cu aspiraţii, cu idealuri, şi veți pleca după patru ani de studii bine pregătiți, capabili să înfruntați dificultățile vieţii de militar, hotărâţi să deveniți viitorii amirali sau generali ai Armatei României sau specialiști de renume de care societatea românească are nevoie. Cu ocazia deschiderii anului de învățământ 2017-2018, vă dorim mult succes în pregătire și vă așteptăm la finalul studiilor să trăiți alături de noi aventura cunoașterii, a descoperirii și a testării limitelor în Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ și la bordul Navei-Școală „Mircea“. „Vânt bun din pupa!“ şi „BUN CART ÎNAINTE!“”.

Nu i-am uitat nici pe colegii noștri de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, căror le-am amintit că „veți pleca după doi ani de studii bine pregătiți, capabili să înfruntați dificultățile vieţii de militar, hotărâţi să deveniți tehnicienii de care Forțele Navale au nevoie”.

Ziua de luni a adus însă o intensificare a vitezei vântului, care a ajuns și la peste 32 noduri; deoarece direcția vântului ne îndrepta spre Albania și nu spre Grecia, comandantul navei a decis strângerea velei zburător - cea mai de sus velă care era întinsă în acel moment. O operațiune dificilă și pe o mare bună, dar o operațiune care prezenta riscuri pe o mare agitată, cu o compunere ciudată a unui val de travers cu un val de hulă din pupa, astfel încât se simțeau bine și tangajul, și ruliul. Astfel, pe o mare de gradul 6, cu vânt în rafale, un val înalt de 4-6 m, nava lua benzi de 20-250 pe ruliu și 10-140 pe tangaj. Pentru strângerea zburătorului, au urcat pe bază de voluntariat ofițeri, studenți români și soldați profesioniști, iar efortul depus pentru a strânge o velă pe care vântul o făcea să pară foarte grea a lăsat urme pe palmele tuturor celor implicați. A fost însă una dintre activitățile de pe Mircea care a demonstrat cât de important este lucrul în echipă. Nu știu câți dintre noi ne amintisem să ne rugăm la bordul navei, poate încă unul dintre lucrurile pe care uneori le-am ignorat, dar cu siguranță, în acele momente, mulți dintre noi am invocat divinitatea pentru a scăpa de acea mișcare continuă care ne-a produs atâta disconfort.

Lupta cu Neptun a continuat însă, deoarece, odată cu schimbarea drumului spre Grecia, a crescut tangajul navei, iar valurile au început să spele punțile navei; și dacă vi-l puteți închipui pe Mircea intrând aproape cu prova în mare și dacă stând pe babord la puntea centru se putea vedea marea aproape la nivelul balustradei... aveți reprezentarea vieții de la bordul velierului. Ca în orice luptă au existat și pierderi și dincolo de cei care au ținut „post negru”, neputând mânca nimic, au fost și lucruri pe navă care s-au spart sau s-au „rearanjat”, inclusiv aparatul foto al subsemnatului.

Dacă vă întrebați ce făceau cadeții de la bord... Studenții români au încercat să învețe pentru colocviul de practică pe care-l vor susține înainte de Constanța, dar cu greu se putea scrie ceva pe o masă unde totul era în mișcare. Cadeții germani au executat lucrări de matelotaj și au încercat să se adapteze vieții pe mare. Cu toții însă au încercat să-și găsească un loc unde să stea întinși, pe puntea centru a navei în perioada liberă. Spre seară vântul a slăbit din intensitate, valurile au scăzut și ele la doar 2-4 m, mișcările navei, care au fost continue însă, au fost mai ușor de suportat, iar cei curajoși au putut merge la masă. Spun „cei curajoși“ pentru că la masa de prânz puțini au fost cei care au mâncat ceva în picioare - era imposibil de așezat ceva pe masă și să rămână tot acolo.

Ne-am încăpățânat să rezistăm însă și să coborâm pe vele spre insula Creta, așa că ieri după-amiază Neptun și-a întors privirea de la noi, lăsându-ne o Mediterană mai liniștită. Și pentru că viteza vântului a scăzut și nu ne mai ajuta la deplasarea navei, am strâns velele și ne-am continuat drumul spre Souda, ajutându-ne de motor. Am resimțit însă ruliul, până aproape de intrarea în Souda; Neptun nu se mulțumea deloc cu înfrângerea.

„Înainte să vorbești, ascultă. Înainte să reacționezi, gândește. Înainte să cheltuiești, câștigă. Înainte să critici, așteaptă. Înainte să te rogi, iartă. Înainte să te-oprești, încearcă” - Ernest Hemingway

Ne-am rugat și ne-am încercat și noi încă o dată puterile pe o mare potrivnică și chiar dacă n-au fost cele mai frumoase zile din marș, am reușit să izbândim. Nava-Școală Mircea a intrat astăzi în portul Souda din insula Creta, ultima escală din acest marș de instrucție. Urmează patru zile de escală, patru zile încărcate de activități printre care va fi și o vizită la NMIOTC (NATO Maritime Interdiction Operational Training Centre), locul unde se instruiesc echipajele navelor NATO înainte de participarea la misiuni de interdicție maritimă sau luptă contra pirateriei și unde avem și un ofițer român la post. Dar despre toate acestea în corespondența viitoare.

Cu speranța că vom avea curaj să învățăm cât mai mult din aceste zile trăite pe mare, cu speranța că vom învăța să lucrăm în echipă și vom avea încredere unii în ceilalți, până la următoarea corespondență, de la bordul lui Mircea vă transmitem dragoste, speranță și încredere!

Căpitan-comandor Mihai EGOROV



12
Pagina a fost generata in 0.2172 secunde