Bronz pentru Naţionala masculină de tenis de masă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campionul European, Belgrad 2007

Bronz pentru Naţionala masculină de tenis de masă

Sport 28 Martie 2007 / 00:00 449 accesări

Naţionala masculină de tenis de masă a României, antrenată de constănţeanul Viorel Sterea, a obţinut medalia europeană de bronz, performanţă similară celei de la Aarhus acum doi ani, după ce echipa noastră a pierdut cu 3-2 semifinala cu Croaţia. Meciul a început groaznic pentru tricolori, conduşi cu 2-0 după înfrîngerile suferite de Andrei Filimon (0-3 cu Zoran Primorac) şi Adrian Crişan (1-3 cu Ruiwu Tan). Cînd totul părea pierdut, constănţeanul Constantin Cioti a relansat partida, învingîndu-l cu 3-2 pe Roko Tosic (14-12 în decisiv). Inspiraţi de meciul senzaţional al lui Cioti, Crişan a egalat (3-0 cu Primorac), iar Andrei a fost la un pas de a duce România în ultimul act, însă a cedat într-un final dramatic, 8-11 în setul decisiv cu chinezul naturalizat Tan. Obiectiv îndeplinit pentru băieţii noştri, chiar dacă rămîne dezamăgirea ratării unei finale istorice. Fetele au cîştigat ultimul joc, 3-1 cu Belgia (două puncte Daniela Dodean, unul Eliza Samara, înfrîngere Andreea Mămăligă), ocupînd locul 11.

Aseară s-a disputat primul tur pe tabloul de dublu mixt: A.Filimon / Samara - Monteiro / Goncalves (Portugalia), Cioti / Mămăligă - Rabinovich / Kravchenko (Israel), Lucian Filimon / Iulia Necula - Ni / Troian (Moldova) şi Crişan / Dodean - Moldovan / Berner (Norvegia). În competiţiile de dublu, perechile noastre sînt calificate direct în turul al doilea şi vor juca astăzi: Samara / Dodean - Hanffou / Phai Pang (Franţa), Necula / Mămăligă - Gaponova / Tkachova (Ucraina); A.Filimon / Crişan - Ivanek / Milicevic (Bosnia & Herţegovina), Cioti / L.Filimon - Rosskopf / Steger (Germania). Tot astăzi, fetele joacă în turul al doilea la simplu: Samara - Gatinska (Bulgaria), Necula - Strbikova (Cehia), Mămăligă - Xian (Franţa) şi Dodean - Tkachova (Ucraina). În afara lui Lucian Filimon, care joacă în turul întîi cu israelianul Yaniv Sharon, ceilalţi trei reprezentanţi ai României dispută mîine partidele din turul secund.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.1423 secunde